Delicioasa alviţă de casă, bucuria copiilor. Cât se „bate“ şi care este secretul desertului de pe vremea bunicii
0
Alviţa de casă, un desert preferat de copii, este delicioasă. Reţeta preparatului lipicios şi dulce, care făcea furori pe vremea bunicii, o regăsim în cartea maestrului Radu Anton Roman, un gazetar îndrăgostit de gastronomie. Chiar el înşuşi recunoaşte că nu a gustat alviţă de casă decât o dată în viaţă.
Despre dulcele obţinut din caramel, miere, nuci şi albuş de ou spune că “e o joacă pentru copiii cu dinţi buni şi devreme la masă”. Deşi necesită un îndelung proces de preparare, pe vremuri, alviţa aducea sărbătoarea în casă. Despre obiceiul baterii alviţei, care avea loc doar de Lăsatul Secului, scrie şi etnologul Simion Florea Marian în cartea “Sărbătorile la români”, aducând în prim-plan bucuria din casele oamenilor atunci când pe masă se punea alviţă.
Umplutură, ingrediente:
• 5 albuşuri
• 400 g zahăr tos
• 300 g miez nucă
• 300 g miere
• 1 lingură zeamă de lămâie
• 1 plic zahăr vanilat
• 6 ouă (60-70 g oul)
• 600 g făină
Foi de plăcintă fără grăsime (de tăieţei)
Aluat:
• Se face de cu seară: se bat ouăle spumă, se amestecă cu făină şi se frământă până nu se mai lipeşte de mână. Se întind 6 foi subţiri de mărimea vasului în care vom pune alviţa, se pun în tavă şi se coc uşor
douăzeci de minute, la foc mic, în cuptor, una câte una.
Cum se pregăteşte umplutura:
• Miezul de nucă se încinge uşor într-o tavă, câteva minute, fără să se rumenească, apoi se freacă între mâini, să le cadă cojile; se sparg în bucăţi mici
• Într-o cratiţã de aproximativ 3 litri se bat albuşurile spumă
• Se pune mierea la foc mic, până ajunge să clocotească (atenţie, să nu dea în foc)
• Se adaugă zahărul şi zeama de lămâie, împreună şi deodată
• Vasul se aşază pe marginea plitei, şi se mai bate amestecul (cu telul) încă vreun sfert de oră, până se întăreşte
• Se toarnă fierbinte peste spumă, amestecându-le pe foc potrivit (cu acelaşi tel în formă de pară) nebuneşte, cu toată forţa
• Se ia în sfârşit de pe foc, se adaugă zahărul vanilat şi nucile, ameste-cându-le uşor
• Se căptuşeşte un vas cu o coală mare de hârtie pergament
• Se pun 3 foi de aluat în vasul unde este hârtie, se răstoarnă umplutura fierbinte şi se nivelează
• Se acoperă cu celelalte 3 foi şi se presează, să se lipească
• Se înveleşte bine alviţa în foaia de pergament
• Se acoperă cu o altă tavă sau o scândură, să se preseze şi se lasă la rece, 3-4 zile, să se-ntărească.
Ritual de Lăsatul secului
Despre obiceiul de batere a alviţei scrie şi Simion Florea Marian în lucrarea “Sărbătorile la români”, care explică modalitatea prin care, în vechime, oamenii la ţară pregăteaua acest desert delicios, bucuria copiilor. Se spune că aceasta se bătea doar în ziua de Lăsatul Secului, înainte de începerea Postului Paştelui, fiind un obicei la care participau toţi copiii din casă:
“ Baterea alviţei este o datină care se face totdeauna în ziua de Lăsatul secului şi care e uzitată mai cu seamă între copiii din Muntenia. Leagă o sfoară de o grindă, în dreptul mesei sau în alt loc undeva; de capătul sforii leagă un cocoloş bun de alviţă, şi apoi toţi copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate ca să poată prinde cocoloşul de alviţă. Unul poartă sfoara de jur împrejur pe la toţi şi, când se apropie boţul de
alviţă pe la gurile lor, ei se răpăd asupra lui ca să-l prindă, căci care-l prinde a lui este toată alviţa aceea.
În Brăila, în Galaţi, precum şi în oraşele de pe malul Dunării, alviţa care e făcută din zahăr, miez de nuci şi făină şi care e dulce şi cleioasă, se joacă sau se bate astfel:
Se bate în tavan un cui, de cui se prinde o aţă, iar la capătul aţei se leagă o bucată de alviţă în care se pune un franc sau un galben. Tatăl balansează aţa şi toţi cei din casă stau cu gura căscată ca să prindă alviţa. Cine o prinde cu gura o mănâncă şi ia banul. Ceilalţi îl invidiază. Copiii care n-o pot prinde plâng. Iar când se prinde alviţa de părul vreunuia şi nu se poate desface, atunci se nasc râsete. Astfel petrec cu toţii până după miezul nopţii, anume ca să fie străji, pentru că după credinţa lor în ziua aceasta va sta Domnul nostru Iisus Hristos la judecată”.
Gazetarul, îndrăgostit de bucătărie
În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic.
În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).
Vă recomandăm şi:
Cum se prepară adevărata pastă de roşii. Secretul celei mai bune reţete de bulion, fără conservanţi
Se încarcă comentariile...
