A scăpat miraculos cu viaţă, după o cădere de la 7 metri. Bărbatul lucra la izolarea exterioară a unui bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a primit primul ajutor de la praramedicii SMURD Foto:Arhivă Adevărul
Bărbatul a primit primul ajutor de la praramedicii SMURD Foto:Arhivă Adevărul

A scăpat ca prin minune cu viaţă, după ce a căzut de la 7 metri. Un muncitor care lucra la izolarea unui bloc de pe strada Bucureşti, din municipiul, Călăraşi, a ajuns la spital în urma unei căderi de la înâlţime. Paramedicii SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri au intervenit rapid pentru a acorda primul ajutor victimei.


Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, la ora 17.52, pe strada Bucureşti, la blocul D2. Militarii au fost alertaţi de un apel la 112 prin care se cerea ajutorul pentru salvarea unui bărbat. Acesta căzuse de la etajul al doilea al imobilului pe care îl izola termic, de la o înălţime de aproximativ 7 metri. O clipă de neatenţie, victima s-a dezechilibrat şi a căzut în gol.

„Accidentul a survenit în timp ce bărbatul efectua lucrări de izolaţie exterioară la un apartament de la etajul al doilea al blocului.  La sosirea paramedicilor SMURD, persoana era conştientă şi prezenta mai multe traumatisme la nivelul hemitoracelui stâng şi la membrul superior stâng”, a precizat plt.adj. Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al ISU Călăraşi. Paramedicii au ajuns rapid la locul solicitării şi au acordat primul ajutor persoanei, i-au aplicat pansament compresiv, au imobilizat-o pe targă, i-au aplicat guler cervical, după care au transport-o de urgenţă la spitalul din Călăraşi.

Inspectoratul Teritorial de Muncă a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul şi dacă s-au respectat normele de protecţie a muncii.

Vă recomandăm şi:

Tentativă de suicid. O gravidă care şi-a tăiat venele cu un cuţit, salvată de un echipaj SMURD

Tentativă de suicid. O tânără care a înghiţit un pumn de medicamente, salvată de paramedicii SMURD

UPDATE Accident la Plătăreşti. Un bărbat care s-a prăbuşit cu parapanta de la 30 de metri, preluat de un elicopter SMURD




 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite