Primarii Dunării se adună la Călăraşi
0Macheta celei mai vechi nave care a circulat pe Dunăre la începutul secolului al XVIII- lea, poate fi văzută în cadrul unei expoziţii inedite organizată de Muzeul Dunării de Jos.
Este vorba de un caiac brâncovenesc cu care se făcea transport de persoane, materiale şi alimente pe Dunăre. Expoziţia internaţională îi are drept invitaţi de marcă pe primarii celor mai importante localităţi dunărene: Ivo Andonov (Silistra), Bojdar Iotov(Ruse), Lucian Iliescu (Giurgiu) şi Nicolae Dumitru (Galaţi). Până la sfârşitul lunii martie 2011, călărăşenii care doresc să cunoască istoria Dunării o pot face admirând machete de nave, schiţe, documente şi cărţi expuse la Muzeul Dunării de Jos.