TITULARIZARE 2014 BUZĂU Doar 41,94 % dintre candidaţii la un post în învăţământ au obţinut medii peste 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la avizierele centrelor de examen s-au afişat rezultatele consursului de titularizare, la care au participat 484 de concurenţi buzoieni. Doar 41,94% dintre aceştia au reuşit să obţină medii peste 5.00, care le pot asigura un post de profesor suplinitor, în timp ce 203 dascăli au obţinut note de titularizare, respectiv peste media 7.00. Anul trecut, rata de promovare în judeţul Buzău a fost de 51,49 %.

Cinci profesori au reuşit să obţină nota 10 la examenul de ocupare a unui post în învăţământul buzoian. Dintre acestea, trei note de 10 s-au înregistrat la profilul Educatori, una la disciplina Arte vizuale şi alta la Educaţie fizică.

Chiar şi aşa, cele trei educatoare de 10 nu sunt sigure că se vor titulariza anul acesta, la nivelul judeţului Buzău existând doar două posturi titularizabile.

Recordul negativ a fost stabilit de trei concurenţi, care s-ar fi văzut la catedră, deşi nu au fost în stare să ia nicio sutime peste punctul acordat din oficiu. Doi profesori de informatică şi unul de educaţie fizică au obţinut nota 1, în timp ce alţi patru colegi au obţinut medii de până la 2.

Prin rezultatele lor, zeci de concurenţi au tras în jos promovabilitatea judeţului: 26 au luat note între 2.00 şi 2.99, 39 între 3.00 şi 3.99, în timp ce alţi 40 au obţinut medii situate între 4.00 şi 4.99.

Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii astăzi, până la ora 21.00, şi sâmbătă, până la ora 14.00. Lucrările vor fi recorectate în centre stabilite de minister, în judeţe din întreaga ţară.

Potrivit legii, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titulari­za­re), candidaţii trebuie să obţină mini­mum nota 7 (şapte) atât la proba scri­să, cât şi la proba prac­ti­că/in­spec­ţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Pe 31 iulie va avea loc Etapa I de repartizare în şedinţă publică, la nivel de unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7,00 la concursul din sesiunea 2014, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe catedrele vacante publicate în vederea angajării pe perioada nedeterminată.

Citeşte şi: VIDEO Fântână arteziană în Parcul Crâng, opera lui Dorel

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite