Revolta unei văduve, în ziua în care sunt comemoraţi eroii din teatrele de operaţii: „Ruşine să vă fie!”
0Soţia lui Adrian Vizireanu, militar mort în Afganistan, a postat pe Facebook un mesaj prin care îşi exprimă revolta faţă de autorităţile din Smeeni pe care le acuză că nu sunt în stare să aibă grijă de monumentul eroilor.
Pe 11 noiembrie 2017, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, în localitatea buzoiană Smeeni a avut loc o ceremonie militară de omagiere a tuturor eroilor căzuţi în misiunile din afara ţării.
Atunci, a fost dezvelit şi Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii, ridicat în memoria sublocotenenţilor post-mortem Iulian Dumitrescu, originar din localitate, şi Adrian Vizireanu.
Monumentul Eroilor, ridicat prin grija familiilor sublocotenenţilor post-mortem Iulian Dumitrescu şi Adrian Vizireanu, a fost dezvelit de Paula Vizireanu, soţia eroului căzut în Afganistan, şi de comandantul Diviziei Getica de la acea vreme.
Familiile celor doi eroi căzuţi în Afganistan au sponsorizat construirea monumentului, pe care l-au încredinţat în grija autorităţilor locale. Din păcate, sub ochii lor, monumentul a fost vandalizat, fără ca vreunul dintre angajaţii administraţiei locale să sesizeze acest lucru.
„Ruşine să vă fie Primăria Smeeni că nu vă pasă de munca unei văduve care v-a ridicat un Monument în memoria Eroilor căzuţi la datorie în Afganistan şi de care nu sunteţi în stare să vă îngrijiţi. De fiecare dată când vin în vizită gasesc mizerie sau câte ceva stricat. Când am venit să verific dacă totul este în regulă pentru activitatea de mâine am constatat că s-au furat lanţurile, au smuls cu tot cu dibluri din stâlpişori, au spart geamul la lumânărar, pozele Eroilor sunt crăpate”, a scris Paula Vizireanu pe Facebook.
Sursa / Facebook Paula Vizireanu
Pe monumentul de la Smeeni au fost încrustate numele tuturor eroilor căzuţi la datorie pe fronturi din afara ţării. Patru dintre aceştia sunt fii ai Buzăului.
„Mă doare sufletul pentrul soţul meu şi colegii săi Eroi că nu sunt respectaţi şi degeaba mă lupt eu singură să fie curat şi să menţinem memoria şi jertfa lor aşa cum se cuvine. Am investit o mulţime de bani în această comună şi nu sunteti în stare să întreţineti măcar ceea ce alţii vă fac şi vă aduc un omagiu Eroilor an de an în această comună”, a transmis văduva lui Asdrian Vizireanu.
Adrian Vizireanu a murit, în 2016, alături de un alt conaţional, Iulian Dumitrescu, după ce mai multe persoane îmbrăcate în uniforma forţelor de securitate afgane au deschis focul în timpul unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.
Vă recomandăm să citiţi şi:
VIDEO Cum a ajuns Spitalul Judeţean Buzău front de luptă electorală între candidaţii USR PLUS şi PSD