Primarul Buzăului spune că Victor Ponta a greşit când a decis să demizioneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, face parte din grupul social-democraţilor care spun că demisia premierului Ponta este o greşeală. Edilul consideră că singura soluţie în acest moment este formarea unui guvern de tehnocraţi, însă care nu va avea rezultatele aşteptate de protestatarii din stradă.

La şase zile după ce Victor Ponta şi-a depus mandatul de premier, cu tot cu guvernul său, foarte multe voci din rândul liderilor locali ai PSD dezaprobă gestul fostului preşedinte al PSD. Unul dintre aceştia este social-democratul Constantin Boşcodeală, primarul municipiului Buzău, care consideră că Victor Ponta a cedat prea uşor presiunii mulţumii din Piaţa Universităţii. 

Edilul oraşului Buzău este de părere că, în acest moment, singura variantă pe care o anticipează este formarea unui guvern technocrat. ”Niciun partid nu îşi va asuma în acest moment guvernarea”, spune Boşcodeală. 

Întrebat cum comentează protestele de la Buzău din ultimele zile, în care, printre multe alte lozinci,  s-a cerut şi demisia sa de la Pirmărie, Constantin Boşcodeală spune că nu are de gând să părăsească fotoliul de la Palatul Comunal.

O va face doar în cazul în care va primi o sentinţă judecătorească în urma căreia i se va interzice execitarea funcţiei de edil. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite