Multe semne de întrebare în cazul încasatoarei tâlhărite în scara unui bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul casierei de la Provident, care ar fi fost tâlhărită în scara unui bloc, luni seară, ridică tot mai multe semne de întrebare. Nu există un portret robot al atacatorului. Asta pentru că victima l-a descris pe cel care ar fi înjunghiat-o în termeni generali, fără să dea detalii.


Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, comisar şef Florina Crucianu, “victima a făcut o descriere sumară şi nu s-a putut realiza până în acest moment un portret robot”. În plus poliţiştii au fost alertaţi prin sistemul unic de urgenţă 112 de către o altă persoană, şi nu de victimă. Cel care a sunat a povestit operatorului de la 112 că a găsit în scara unui bloc o femeie care avea o rană la abdomen.

Oamenii legii mai spun şi că victima avea un contract de colaborare cu instituţia financiară de mai puţin de un an şi banii de care susţine că ar fi fost deposedată prin violenţă ar fi fost încasările de săptămâna trecută. Anchetatorii mai spun că locaţia unde s-ar fi petrecut tâlhăria nu era domiciliul femeii.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiuni de tâlhărie, faptă pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani. Cazul de luni seară seamănă izbitor cu cel al casieriţei de la Romcarbon care, în urma anchetei, s-a dovedit că a înscenat o tâlhărie pentru a ascunde faptul că furase bani din societate. Ulterior, femeia a fost cercetată pentru delapidare.

Citeşte şi:

Leziuni grave, din cap până-n picioare. Este concluzia necropsiei în cazul celor doi tineri accidentaţi la Mărăcineni

Avocatul Poporului va acorda audienţe la Buzău

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite