Avalanşă de viroze, printre buzoieni
0Şapte sute de persoane care au trecut în această săptămână prin cabinetele medicilor din Buzău au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii. Autorităţile medicale spun că numărul lor este de trei ori mai mare decât în urmă cu două săptămâni.
Conform statisticilor, şi numărul pneumoniilor a crescut, săptămâna aceasta fiind înregistrate aproape 300 de cazuri.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Buzău spune că numărul mare al virozelor respiratorii şi al pneumoniilor, afecţiuni specifice sezonului rece, este un efect al oscilaţiilor de temperatură din ultima perioadă.
Diferenţele de temperatură afectează sănătatea mai ales a copiilor, bolnavilor cronici şi a bătrânilor.