Asalt al armatei americane, în formaţii de… jazz
0Celebra Orchestră a Forţelor Aeriene Americane dislocate în Europa va concerta în Buzău. Concertul va avea loc marţi seară în sala de spectacole de la Muzeul Judeţean.
Buzoienii vor avea parte la începutul săptămânii viitoare de un spectacol inedit de jazz, susţinut de instrumentişti din cadrul trupelor militare americane, staţionate în Europa. Evenimentul muzical este programat pentru marţi, 19 octombrie, începând cu ora 20.00, în sala de spectacole din clădirea Muzeului Judeţean.
Concertul pe care îl vor susţine la Buzău două formaţii de jazz ale Orchestrei Forţelor Aeriene Americane Staţionate în Europa (USAFE), „Cvartetul de Clarinete” si „Wings of Dixie, este organizat de Teatrul „George Ciprian”, în parteneriat cu Centrul Cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. Potrivit organizatorilor, accesul la spectacol este liber.
Orchestra Forţelor Aeriene Americane Staţionate în Europa reprezintă Statele Unite ale Americii şi Forţele Aeriene la ceremonii, evenimente de celebrare a relaţiilor cu alte ţări şi evenimente diplomatice de prim rang, organizate peste hotare.
În cei peste 60 de ani de activitate, „Ambasadorii Muzicali ai Americii” staţionaţi la Baza Aeriană Sembach, din Germania, au susţinut spectacole în numeroase regiuni ale lumii, în faţa publicului civil sau militar din întreaga Europă, Asia de Sud şi Africa. Orchestra USAFE este una dintre cele mai vechi formaţii de acest gen ale Forţelor Aeriene Americane şi singura orchestră a Forţelor Aeriene Americane staţionate în Europa.
Programul orchestrei reflectă diferenţa dintre stilurile muzicale american şi european şi include piese pe gustul tuturor categoriilor de public, cele mai bune creaţii ale muzicii americane, de la piese de pe Broadway sau de pe coloanele sonore ale filmelor hollywood-iene, până la stilurile New Orleans Dixieland şi Big Band jazz, precum şi compoziţii binecunoscute pentru ansamblurile de instrumente de suflat, marşuri şi solouri vocal-instrumentale de seamă.