Facultăţile Universităţii din Bucureşti îşi prezintă ofertele la o nouă ediţie a Târgului Educaţiei
0Studenții și profesorii Universității din București îi așteaptă pe 4 mai pe toți cei care se pregătesc de admiterea la facultate la o nouă ediție a Târgului Educației.
Liceenii sunt așteptați la deschiderea oficială, începând cu ora 10.00, pentru a cunoaște conducerea universității. Dacă vor fi însă la ore, târgul îi așteaptă atât pe 4, cât și pe 5 mai până la ora 18.00, în clădirea Facultății de Drept din Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 36-46. Dacă există și participanți care încă nu sunt hotărâți sau nu știu ce domeniu de studiu li s-ar potrivi, Centrul de Informare, Orientare și Consiliere Profesională îi va ajuta la standul lor unde vor beneficia de consiliere gratuită și sfaturi utile.
Programul târgului mai include conferințe, dezbateri, sesiuni informative, precum şi jocuri şi concursuri special organizate, demonstrație sportive şi mici momente artistice.
La târg vor fi prezente și edituri cu oferte variate.
Liceenii mai pot în aceste zile şi să viziteze facultățile instituţiei de învăţământ, în cadrul Zilelor Porților Deschise (Biologie: 21-26 aprilie; Litere: 23-27 aprilie; Științe Politice, până pe 30 aprilie; Chimie: 2-3 mai; Drept: 2-3 mai; Filosofie: 3-4 mai). Vor vedea cum arată amfiteatrele, sălile de seminar și laboratoarele facultăților, vor cunoaște absolvenți de seamă și vor interacționa pentru prima dată cu viitorii lor profesori. Imediat după închiderea târgului, sunt așteptați și la facultățile de Psihologie și Științele Educației și Limbi și Literaturi Străine (7-11 mai).