Bucureşti: Spectacole şi concursuri la Zoo de ziua animalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna Internaţională a Vieţii Sălbatice a fost sărbătorită în acest weekend şi la Grădina Zoologică Băneasa din Bucureşti. Reprezentanţii grădinei s-au gândit să marcheze evenimentul printr-o ofertă făcută celor mici.

Copii care au adus o jucărie pentru a o dona sau cei care au venit costumaţi în animale au avut la acest sfârşit de săptămână intrarea gratuită.

Ideea a fost binevenită, azi-dimineaţă chiar de la ora deschiderii, zeci de copii însoţiţi de părinţi sau grupuri de elevi cu profesori se plimbau pe aleile grădinii zoologice.

Vizitatorii au putut urmări un spectacol de teatru în care s-a spus povestea animalelor de la Zoo, dar şi participa la concursuri cu premii.

Evenimentele aniversare vor continua până diseară la ora 19.00. „Am venit special pentru această sărbătoare ca să văd animalele şi să particip la spectacole“, a spus Maria Istrate, elevă în clasa a II-a care a venit la Grădina Zoologică cu învăţătoarea şi colegii.

Dar, în timp ce copii au asistat la spectacole de teatru, multe dintre animalele închise dincolo de gratii nici nu au ieşit din cuştile lor.

Deschiderea magazinului de suveniruri se amână

În interiorul Grădinii Zoologice a fost amenajat un spaţiu special decorat cu animale, ce va funcţiona în scurt timp ca magazin de suveniruri. „Am anunţat de mult timp deschiderea lui. Acum este amenajat, dar urmează să facem procedura de licitaţie. Documentaţia a ajuns la Primăria Capitalei, dar trebuie să aşteptăm“, a spus Anca Oprea, directorul Grădinii Zologice.

În magazinul care ar fi trebuit să se deschidă astăzi vor fi puse la vânzare suveniruri, tricouri, ce vor avea imprimeuri cu animale. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite