Bucureşti: Grădina OAR, oaza de linişte din centrul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grădina de pe Strada Arthur Verona nr. 19, din centrul Capitalei a devenit o cafenea cu stil, linişte, răcoare şi foarte multă verdeaţă, unde bucureştenii se pot relaxa.

Cei care iubesc natura şi vor să se simtă excepţional chiar în centrul Bucureştiului se pot relaxa savurând un cocktail în cafeneaua-grădină făcută de Ordinul Arhitecţiilor din România, de unde şi numele acesteia, Grădina OAR.

Arhitecţii au creat dintr-un spaţiu restrâns, un loc minunat unde poţi să te retragi de agitaţia oraşului.Cele cinci separeuri micuţe, despărţite de panouri de marmură, cu scaune şi canapele împletite de răchită sunt aşezate strategic, astfel încât fiecare persoană ce-i calcă pragul să poată admira grădina plină cu flori şi arbori.

Cafeneaua este deschisă zilnic între orele 12.00 şi 24.00, iar noaptea grădina este iluminată din loc în loc, cât să se vadă castanul bătrân care-şi lasă fructele pe jos. De asemenea, cei care vin aici cu laptopul au acces şi la o reţea wireless de internet.

Recomandări din meniu

Grădina pune la dispoziţia clienţilor un meniu variat care cuprinde atât cafea cu cognac sau whisky cât şi vin spumos de la Moet sau cocktailuri pe bază de fructe. Preţurile sunt accesibile tuturor.

Preţul unui cocktail cu alcool este de 15 lei, iar unul fără alcool costă 13 lei. Recomandarea nostră este cocktailul cu fructe Rainbow, la 13 lei, care conţine suc de portocale, de piersici, sirop de curacao şi grenadine. Acest cocktail te revigorează instantaneu oricât de obosit ai fi.

Pentru cei care preferă ceva mai dulce, recomandăm cocktailul Coconut Kiss, care este alegerea perfectă. Ingredientele acestui cocktail, demn de savurat la umbra unui castan în Grădina OAR, sunt sucul de ananas, sucul de afine, siropul de cocos şi frişca.

Pentru consumatorii de bere, preţurile încep de la 7 lei. Vinurile de toate soiurile pot fi consumate de la preţul de 45 de lei sticla sau 9 lei paharul.

Tot aici pot fi servite şi ceaiuri exotice precum cel roşu cu maracuja şi piersică. În incinta cafenelei, se simt în largul lor atât fumătorii cât şi nefumătorii, deoarece aici fumul de ţigară este absorbit imediat de arborii din grădină.

CIFRĂ
13 lei costă un cocktail fără alcool servit în Grădina OA

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite