Bucureşti: Ghicitori în termometru

O mână de oameni, angajaţi ai staţiei meteorologice din Băneasa, ţin în vârful degetelor vântul, ploaia, norii şi fulgerele la un loc. Din oră în oră ei preiau informaţiile de la instrumentele şi aparatele aflate în staţie şi le transformă în prognoză, după un proces organizat în etape ordonate şi clare. Termometrul, girueta, heliograful, pluviometrul sau higrograful sunt cele cinci simţuri ale meteorologilor.

Programul Fabricii de prognoză, nu se termină niciodată. Este mereu de veghe, pentru că vremea n-are program, ar spune meteorologul Mitică Baltă, directorul Centrului Naţional de Prognoză Meteo. În sala de „naşteri” a prezicerilor meteorologice, o imprimantă uriaşă scoate, la fiecare o oră sau la fiecare şase ore, câte o hartă cu câteva însemnări pe ea.

Click aici pentru a vedea mai multe poze din staţia meteo de la Băneasa

Sunt hărţi care aduc date de despre starea vremii în ţară, cele care vin o dată la o ora, şi despre starea vremii în lume, celelalte. Meteorologul o preia şi o aşează pe masă, unde cu tot felul de creioane colorate, începe să deseneze munţii şi văile aerului. „Ca să ajungi să faci o linie de asta pe hartă, îţi trebuie şase ani. Înainte, totul se făcea mult mai greu. Venea tehnicianul cu cifrele, iar meteorologul, cu o peniţă albastră şi cu una roşie, le transforma, pe hartă, în informaţii despre vreme. Acum totul este pe calculator”, explică Mitică Baltă, arătând nişte curbe albastre, cârlionţate sau nu, care sunt de fapt fronturile de aer. În toată lumea meteorologii sunt numiţi mincinoşi, pentru că nu întotdeauna previziunile lor se adeveresc. „Noi facem previziuni pe o anumită suprafaţă. Poate aici nu plouă, dar la zece kilometri distanţă plouă“.



Verde deschis pe o anumită zonă din hartă înseamnă că plouă, verde închis – ninge, iar galbenul semnifică ceaţă, pe imensa hartă venită din lume la primele ore ale dimineţii.

Starea vremii şi cifrele

Din ţară, informaţiile vin, din oră în oră, sub forma unor înşiruiri de cifre. Tănţica, aşa cum este alintată Constanţa Vâlciu, este cea care le primeşte şi le decodifică, transformându-le în hărţile care care se apar dincolo, în sala de prognoză.

„Toate datele sunt transmise prin SMS de la staţiile din ţară, iar de acolo sunt introduse în baza de date”, explică Tanţa. 15749 – 8 – 45 – 12 – 7 înseamnă că la staţia Adamclisi cerul este acoperit, vântul suflă din direcţia N-E cu o viteză de 12 km/h, iar temperatura este de 7 grade Celsius.  Tănţica le ştie pe toate pe de rost, dar toate simbolurile şi codurile sunt deconspirate pe un panou din biroul său, care pare a fi o anticameră a marii uzine, unde ceilalţi scanează non-stop, pe monitoare, hărţi din satelit sau de pe radar.

Uzina

„Meteorologii au un al şaselea simţ, care pe lângă cifre şi coduri îi ajută să facă o prognoză. Ei nu văd doar aer când se uită pe fereastră. Ei văd relief. În aer există munţi, văi, depresiuni… de aer, evident”, spune cu un ton didactic Mitică Baltă. Toţi cei care fac parte din echipa pe care o conduce trebuie să aibă acest fler, care să completeze matematica prognozei.



E ora 11.30, în „uzină” se lucrează intens, imaginile de pe monitoarele calculatoarelor se mişcă spasmodic. Mihăiţă Timu este în teleconferinţă cu centrele regionale. Le transmite prognoza pe trei zile, pentru fiecare regiune în parte. Alături, Betty este cea care face prognozele cu puţin timp înainte ca un fenomen să aibă loc. „Ea poate prezice cu exactitate chiar şi strada pe care va ploua sau va avea loc o furtună”, explică Mitică Baltă, în vreme ce Betty scrutează ecranele cu imagini din satelit sau din radar, nu care cumva să rateze evoluţia maselor de aer.

„Blonda” de la meteo

„Sala motoarelor”, de unde porneşte de fapt munca celor de la prognoză, se află undeva în curtea staţiei meteo, la câteva sute de metri distanţă. Pe o suprafaţă standard de 36 de metri pe 36, îngrădită cu plasă sun montate aparatele şi instrumentele de măsurat: termometre, giruete, pluviometre, higrometre sau heliograful. „Ne udă azi, dom’ director?”, se adresează dintre muncitorii din curtea instituţiei, directorului, într-o zi „cu cer acoperit”. „Azi nu, dar mâine dimineaţă sigur”, răspunde cu haz Mitică Baltă, în drum spre „grădina cu instrumente”.



Două căsuţe, ca nişte cuiburi de porumbei, albe şi cu „jaluzelele” uşor înclinate, ridicate la doi metri deasupra solului, te întâmpină imediat ce treci de gardul de plasă. „Aici se găsesc cele patru termometre şi higrometrul”, explică meteorologul. „Higrometrul este de fapt un fir de păr blond, care în funcţie de cât să lungeşte sau se scurtează, determină umezeala aerului”.

Mortu’ din  grădină

În mijlocul suprafeţei îngrădite se afă cel mai spectaculos instrument: heliograful, care măsoară puterea de strălucire a soarelui. O hârtie neagră, gradată aflată în spatele unui glob de cristal, arată cât de tare arde soarele. „Digramele se păstrează, iar peste o suta de ani se poate şti dacă a fost soare la Bucureşti şi cât de tare a strălucit într-o anumită zi”, mai spune Baltă. Undeva în afara platformei, se găseşte ozonometru; parcă e un catafalc acoperit cu o pânză albă. „Oamenii de aici îi zic mortu’. Acest instrument măsoară  în fiecare zi proporţia de ozon din atmosferă”, explică Mitică Baltă prezenţa „mortului” în curtea staţiei de la Băneasa.

De câţiva ani, însă totul funcţionează automat, iar informaţiile sunt preluate şi transmise în calculatoare automat, cu ajutorul unor senzori, care verifică parametrii simultan cu mijloacele tradiţionale. Meteorlogii verifică şi măsurătorile tradiţionale doar în cazurile în care flerul le spune că nu e chiar aşa.