Aniversare ca în Războiul Stelelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul LaserMaxx România a împlinit trei ani de activitate şi îi învită pe bucureşteni, astăzi, să sărbătorească jucându-se ca în Războiul Stelelor, la oricare dintre cele două arene LaserMaxx din Capitală, cea din parcarea City Mall sau cea din AFI Palace Cotroceni.

Cei care vor să joace laser tag şi să profite de această aniversare trebuie să ştie că o pot face în City Mall (vineri) până la ora 24.00, iar în AFI Palace Cotroceni, (vineri) până la ora 1.00 dimineaţa. Promoţia specială pe care au pregătit-o organizatorii este aceea că al treilea joc pe care îl jucaţi este gratuit.

Laser tag este un joc hi-tech indoor, de tip combat. Echipamentul de joc constă într-o vestă şi o armă, iar muniţia este nelimitată, fiind reprezentată de laser. Laserul este receptat de senzorii aflaţi pe vestele jucătorilor. Un joc durează 12, 15 sau 20 de minute, în funcţie de preferinţele jucătorilor.

Cei care vor să joace laser tag îşi pot organiza propriul LaserMaxx by Night. Dacă se adună minimum 40 de persoane, acestea îşi pot programa la LaserMaxx o astfel de petrecere cu grupul de prieteni.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite