Poliţiştii vă învaţă cum să vă protejaţi casa de hoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii urmăresc atent victimile înainte să dea spargerea. FOTOArhivă.
Hoţii urmăresc atent victimile înainte să dea spargerea. FOTOArhivă.

Infractorii sunt abili şi au tot felul de pretext şi metode pentru a vă pătrunde în locuinţe. În aceste zile, cu ocazia Săptămânii Prevenirii Criminalităţii oamenii legii vă dau sfaturi care vă pot ajuta să nu deveniţi victimel sigure ale hoţilor.

Un prim mod de operare are ca autori un bărbat şi o femeie, care abordează păgubiţii pe stradă, prezentându-se ca cetăţeni străini.

„Aceştia se împrietenesc cu victimele, pătrund în locuinţă şi, sub pretextul că o cunoştinţă de-a lor a fost implicată într-un accident rutier şi au nevoie de o sumă de bani în lei pentru a achita contravaloarea serviciilor medicale, solicită victimelor bani cu împrumut, pentru câteva ore. În schimb, lasă gaj o geantă încuiată cu un lacăt, în care simulează că se află în valută. În geantă se află, de fapt, ziare, pachete de ţigări sau săpun", spune Mihaela Hermeneanu de la Compartimentul Prevenire al Poliţiei Braşov.

Nu lăsaţi străinii să vă intre în casă

O altă metodă este aceea prin care hoţii intră în casele victimelor, sub pretextul că sunt de la o firmă de curierat şi le livrează colete de la rude. Aşa îi păcălesc pe păgubiţi să le dea o sumă de bani, despre care spun că reprezintă taxa pentru colet. După ce încasează banii, hoţii pretextează că trebuie să meargă până la maşină după colet, dar nu se mai întorc.

În alte cazuri, infractorii intră în case sub pretextul că verifică reţele de televiziune sau centrale de apartament. După ce distrag atenţia victimelor, fură din locuinţă diverse sume de bani. Oamenii legii le recomandă braşovenilor, în special vârsnicilor, să fie mai precauţi şi să nu permită accesul în locuinţă persoanelor necunoscute indiferent de motivele invocate de către acestea.

Iată câteva sfaturi care vă vor ajuta să vă protejaţi de hoţi:

1. Interziceţi accesul în locuinţă şi refuzaţi să furnizaţi informaţii despre dumneavoastră şi bunurile pe care le deţineţi ori despre vecini ., persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituţii, dar care nu pot face dovada acestui lucru.

2. Pentru asigurarea securităţii locuinţei îmbinaţi mijloacele mecanice cu cele electronice.

3. Alegeţi încuietori prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor.

4.Dacă sesizaţi o spargere sunaţi imediat la 112- Apel unic de urgenţă şi furnizaţi Poliţiei toate datele pe care le deţineţi în legătură cu o eventuală spargere. Indiferenţa faţă de astfel de situaţii nu face decât să îngreuneze prinderea autorilor care , între timp , pot comite şi alte infracţiuni.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite