Piaţa Sfatului intră în reabilitare. Strada Michael Weiss va deveni pietonal, iar Piaţa Enescu va fi şi ea amenajată
0Proiectul de reabilitare a Pieţei Sfatului şi a străzilor adiacente va fi realizat prin Planul Integrat de Dezvoltare a polului de creştere Braşov.
În Piaţa Sfatului vor fi schimbate toate reţelele de utilităţi să fie schimbate, iar pavajul va fi înlocuit acolo unde este nevoie. Piaţa Enescu va fi şi ea amenajată şi în zonă nu se va mai putea parca.
Întreaga stradă Michael Weiss va deveni pietonal şi vor exista terase la fel ca şi pe strada Republicii. „Pe porţiunea semi-pietonală trotuarul se va decapa şi se va aduce la acelaşi nivel cu actuala parte carosabilă. Strada va fi apoi pavată, la fel ca şi în porţiunea pietonală, avînd şi un sistem de colectare a apelor pluviale, pe centru. La fel ca şi cei care îşi parcau maşinile pe Michael Weiss, şi cei care au spaţii de parcare în Piaţa Enescu vor primi alte locuri în parcarea din spatele hotelului Aro Palace, unde cel mai probabil se va diminua parcarea publică “, a explicat purtătorul de cuvînt al primăriei, Sorin Toarcea, citat de monitorulexpres.ro.