Mai puţine accidente, tâlhării şi furturi în 2016 la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit bilanţului Poliţiei numărul infracţiunilor a scăzut în 2016. Şi accidente rutiere au fost mai puţine. În plus toate infracţiunile de mare violenţă în registrate anul trecut au fost soluţionate şi autorii au fost prinşi.

Numărul celor mai des întâlnite infracţiuni la Braşov a scăzut în 2016. Astfel au fost cu 15% mai puţine tâlhării, cu 18,12 % mai puţine furturi şi cu peste 30% mai puţine furturi din autorutisme. Infracţionalitatea totală a scăzut cu 6,31%, iar cea stradală cu 17,09%. „Rezultatele pozitive înregistrate pe domeniul combaterii infracţionalităţii, au condus la diminuarea semnificativă a principalelor fapte de natură judiciară, respectiv tâlhării, furturi din locuinţe, furturi din societăţi comerciale şi furturi din auto, relevant fiind faptul că toate infracţiunile de mare violenţă înregistrate în anul 2016 au fost soluţionate, iar autorii au fost identificaţi şi traşi la răspundere penală“, se arată în bilanţul Poliţiei Braşov.

Locul trei la nivel naţional la combaterea infracţiunilor economice

Poliţiştii au făcut controale zilnice pentru combaterea infracţiunilor economice. Valoarea totală a prejudiciilor recuperate, precum şi a măsurilor asigurătorii aplicate în domeniul combaterii infracţionalităţii economice se ridică la de 65.000.000 lei. „Activitatea de combatere a infracţionalităţii în domeniul ecoonomico-financiar, pe domeniile prioritare, respectiv combaterea evaziunii fiscale, spălarea banilor, contrabandă,  combaterea corupţiei şi achiziţii publice, drepturile de proprietate intelectuală, a condus la obţinerea unor rezultate ce au situat inspectoratul judeţean în primele locuri la nivel naţional“, se mai arată în bilanţul Poliţiei Braşov.

Mai puţine accidente în 2016

Raziile poliţiei au dus şi la scăderea cu numărului de accidente cu 9,72%. În 2016, poliţiştii au făcut peste 800 de razii în trafic, adică mai mult de două pe zi.  Principalele cauze ale accidentul rămân viteza, neacordarea de prioritate la pietoni şi traversarea nergulamentară a pietonilor. „Cu ocazia activităţilor desfăşurate în teren s-au aplicat 63.196 sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei. Au fost reţinute 5.852 permise şi au fost retrase până la remedierea defecţiunilor un număr de 2.509 certificate de înmatriculare“, se mai arată în bilanţul Poliţiei Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite