Cea mai mare tiroliană din ţară va fi de luna viitoare la Canionul Şapte Scări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tiroliana va avea în total 2,1 km şi va avea 23 de trasee atât pentru adulţi cât şi pentri copii. Tiroliana trebuia inaugurată în luna august, dar vremea nu i-a ajutat deloc pe constructori. Acum se fac ultimele verificări de siguranţă, iar din septembrie tiroliana va deveni funcţională.

Tronsoanele au o înclinaţie între două şi patru grade, iar cel mai scurt traseu va avea 47 de metri, iar cel mai lung 273 de metri. Pentru cei mai mici, în partea de jos a traseului vor fi deschise şi două trasee cu grad de dificultate scăzut. Biletele pentru complexul de tiroliene vor avea un preţ de 50 de lei de persoană, pentru traseele mai lungi şi de 20 de lei de persoană, pentru traseele destinate copiilor.

Tiroliana porneşte de la canion, urmează traseul drumului forestier din zonă, trece pe lângă cabană şi traversează pârâul Şapte Scări prin mai multe puncte. De luna „Vrem să transformăm această zonă în cea mai mare zonă de agrement din ţară. De la Prăpastia Urşilor se văd extraordinar atât Poiana Braşov, cât şi Munţii Bucegi“, spune Cristian Popa, care se ocupă de promovarea canionului.

Minune a naturii

Anul trecut canionul a fost modernizat cu o investiţie de 300.000 de lei. Canionul Şapte Scări este un defileu săpat în calcar situat în masivul Piatra Mare. Lungimea canionului este de 160 de metri cu o diferenţă de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 948 de metri. Defileul este format din şapte trepte cu înalţimi între 2,5 şi 15 metri, care îi dau numele şi care se transformă în cascade când volumul de apă a pârâului Şapte Scări creşte.

Traseul poate fi parcurs cu ajutorul unor scări, nefiind nevoie de echipament specializat. Accesul principal se face dinspre localitatea Timişul de Sus şi Dâmbul Morii, de pe Drumul Naţional 1 (traseu banda galbenă), în aproximativ o oră de mers.

Biletul de intrare în Canionul „Şapte Scări“ este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Pentru grupurile organizate care trebuie să fie formate din cel puţin 10 persoane şi însoţite de ghid, preţul biletului este de 5 lei pentru adulţi şi doi lei pentru copii.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite