Curăţenie de primăvară, la RAT Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni angajaţii Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov au igienizat şi au efectuat lucrări de întreţinere în cele 121 de adăposturi pe care regia le deţine în toate staţiile de autobuz de pe raza municipiului Braşov.

„O atenţie deosebită s-a acordat îndepărtării de pe pereţii adăposturilor a tuturor desenelor şi însemnelor făcute cu vopsea, marker-e sau cu spray-uri, operaţiune care a determinat şi achiziţionarea unor substanţe speciale, al căror preţ este de circa 400 lei/litru. De asemenea, s-a lucrat şi pentru îndepărtarea tuturor afişelor amplasate ilegal pe pereţii adăposturilor din staţii. Acţiunea a fost făcută cu scopul de a asigura călătorilor condiţii cât mai civilizate de aşteptare a mijloacelor de transport în comun, inclusiv pentru a acorda acestora posibilitatea de a consulta hărţile şi orarele de transport afişate în staţii. Din păcate, RAT a constatat în mai multe situaţii că, după finalizarea acestor activităţi, de regulă în noaptea imediat următoare, persoane necunoscute au vandalizat unele adăposturi, prin murdărirea pereţilor cu vopsea“, se arată în comunicatul de presă al RAT Braşov.  

RAT Braşov aminteşte faptul că  deteriorarea sau murdărirea dotărilor interioare ale staţiilor RAT ori distrugerea afişajului acestora (programe de circulaţie, hărţi etc.) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 60 şi 100 lei, potrivit prevederilor HCL 25/1992. În perioada următoare RAT va continua lucrările de întreţinere şi reparaţii a adăposturilor din staţii.    

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite