Braşov: Au împuşcat, ilegal, cinci căprioare VEZI FOTO şi VIDEO
0Trei tineri sunt acuzaţi de braconaj, după ce au fost prinşi de poliţişti în timp ce transportau cinci căprioare împuşcate fără autorizaţie.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii din Făgăraş şi colegii lor din Şoarş au oprit în trafic, pe raza comunei Şoarş, o autoutilitară în care se aflau O.L. (29 ani), B.L. (29 ani) şi N.M. (32 ani), din comuna Vulcan.
În urma controlului efectuat de oamenii legii, în autovehicul au fost descoperite două arme de vânătoare, dintre care una cu lunetă, şi cinci căprioare împuşcate.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că una dintre armele cu lunetă îi aparţinea lui B.L., iar cealaltă lui O.L., în vreme ce al treilea suspect conducea maşina, care aparţinea unei societăţi din Bucureşti.
Poliţiştii braşoveni au stabilit că toate cele cinci căprioare au fost vânate ilegal, în fondul de vânătoare administrat de AVPS Făgăraş, pe raza comunei Şoarş.
Cele două arme, precum şi autoutilitara, au fost ridicate pentru cercetări, iar suspecţii au fost reţinuţi, pentru braconaj şi uz ilegal de armă letală. Cei trei au fost prezentaţi magistraţilor făgărăşeni, care au hotărât cercetarea lor în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: