Erste Bank finanţează construcţia Aeroportului de la Ghimbav!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aristotel Căncescu, preşedintele Consilului Judeţean Braşov
Aristotel Căncescu, preşedintele Consilului Judeţean Braşov

Construcţia aeroportului va fi atât finanţată, dar şi realizată tot de o companie austriacă. Erste Bank a acceptat să asigure cele 60 de milioane de euro pentru investiţia care va duce la dezvoltarea economică a întregii regiuni.

Realizarea unui aeroport internaţional la Ghimbav este unul dintre cele mai disputate subiecte la Braşov. Toată lumea, declarativ, susţine realizarea acestui obiectiv economic. Care au fost dedesubturile acestei afaceri le aflăm de la preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.

A fost episodul Intelcan un eşec?

Aristotel Căncescu: Cei de la Intelcan au cheltuit circa trei milioane de dolari pe studii şi proiecte. Din păcate, ei nu au reuşit să asigure finanţarea necesară. Pe de o parte este vorba de criza economică, dar şi de faptul că băncile finanţatoare, în plină criză, au solicitat să ne rezumăm la un aeroport de mai mici dimensiuni. Din păcate, Intelcan nu a reuşit să asigure montajul financiar, iar în februarie plenul Consiliului Judeţean a denunţat contractul cu această companie. Trebuie spus şi faptul că întârzierea obţinerii finanţării este cauzată şi de pierderea credibilităţii României în plan extern. În 2008 aveam 20 de miliarde de euro investiţii străine, iar în 2010 doar 1 miliard de euro. Din fericire, am reuşit să deblocăm situaţia. Cei de la Erste Bank s-au arătat deschişi să finanţeze direct Consiliul Judeţean, mai ales că vom încheia un parteneriat public-privat tot cu o firmă austriacă. Consilerii au votat începerea procedurii pentru acest parteneriat, iar în prima săptămână din februarie demarăm procedurile oficiale. Acestea vor dura 50 de zile. După acest moment, termenul de execuţie este de 16 luni. Este o promisiune pe care am făcut-o braşovenilor şi vreau să se concretizeze neapărat, în pofida blocajelor de care am avut parte.

Păi nu au început lucrările? Pentru îngrădire şi nivelarea terenului?

A.C.: Aceste lucrări se fac cu banii contractaţi de noi dintr-un credit. Am făcut licitaţia, a fost o concurenţă destul de mare: cinci firme au fost prezente şi a câştigat cea care a avut cea mai avatajoasă ofertă dni punct de vedere economic. Proiectantul - IPTANA Bucureşti, cel ami bun din ţară, evaluase lucrările la 70 de miliarde de lei vechi, iar noi am adjudecat la aproximativ 4 milioane de euro. Iar cine crede că este o joacă, vreau să precizez că este vorba de mutarea a câetva milioane de metri cubi de pământ pentru nivelarea şi tasarea terenului. Diferenţa de nivel este 5-6 metri! Lucrările trebuie încheiate în maximum trei luni. Vectra a formulat o contestaţie la Oficiul Concurenţei, pentru că noi am solicitat prezenţa unor firme cu experienţă, care să fi executat lucrări similare de minimum 50 de miliarde de lei vechi. Oricum, lucrurile se vor lămuri...

Continuă acţiunile de boicot...?

A.C.: Sunt destul de temător că vor mai exista acţiuni de blocare a acestei investiţii. Practic, stăm cu puşca la picior. Nu trebuie să uite nimeni episodul în care Roberta Anastase şi parlamentarii PDL doreau să ne ia acest teren. Atunci am rezolvat problema cu ajutorul PSD, am apelat la Adrian Năstase şi Mircea Geoană şi am reuşit să facem o majoritate care a blocat exproprierea terenului. Apoi, domnul primar George Scripcaru a lansat ideea unui al doilea aeroport, iar băncile au început să fie temătoare, pentru că nu este fezabil să investeşti în două aeroporturi, mai ales în plină criză. Iar faptul că a fost doar o diversiune, stă dovadă că, pentru aşa-zisul nou aeroport, era nevoie de autorizaţie de construcţie de la Primăria Ghimbav, pe care nu o putea avea, pentru că Ghimbavul este acţionar în proiectul nostru. Apoi, cei de la Ministerul Transporturilor şi de la Aeroportul Otopeni nu văd cu ochi buni investiţia de la Braşov. Studiile arată că 20% din traficul de pe Otopeni se „mută" la Braşov, iar Otopeniul şi aşa se confruntă cu probleme financiare. Oare de ce fostul ministru Radu Berceanu a spus că nu se justifică un aeroport la Braşov?

Concurenţă dură

Consiliul Judeţean a convins Erste Bank să aprobe o pistă lungă de 2,8 km şi nu de 2,5 km, cum a dorit iniţial instituţia financiară. Turnul de control rămâne conform planlui inţial, dar terminalul va avea un singur etaj, într-o primă etapă, cel de al doilea urmând să fie ridicat ulterior. Autorităţile au estimate un trafic anual de 800.000 de călători, în contextual în care traficul de călători a crecut, în România, cu 17%, iar la Timişoara şi Cluj cu 20%.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite