Impact violent, pe DN13
0Accidentul s-a produs în jurul orei 3.30, între Rupea şi Fişer.
Într-un moment de neatenţie, un bărbat de 42 de ani, a pierdut controlul autoutilitarei la volanul căreia se afla, iar maşina sa s-a izbit de un camion, pe aceeaşi bandă de mers.
Autoutilitara s-a făcut praf, iar şoferul acesteia a rămas prins între fiarele maşinii. În scurt timp, la faţa locului au ajuns un echipaj al ambulanţei din Rupea şi două echipaje SMURD.
În urma impactului, bărbatul a suferit un traumatism cranio-facial acut, multiple contuzii şi o fractură la genunchiul drept. Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: