Bătaie în trafic între doi şoferi beţi criţă. Un alt conducător auto beat a intrat cu maşina într-o casă
0
Doi bărbaţi s-au ales cu dosar penal în urma unei altercaţii în trafic. Cei doi s-au luat la bătaie şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a-i despărţi. Un alt şofer beat a intrat cu maşina într-o casă şi a distrus un alt autoturism.
Primul scandal a început în Săcele în cartierul Electroprecizia. Mai mulţi oameni au sunat la 112 după ce au văzut doi tineri care să băteau şi făcrai scandal. „Poliţiştii au identificat doi bărbaţi, cu vărste de 31, respectiv 24 de ani, angajaţi într-o discuţie în contradictoriu, în exteriorul unui autoturism ce prezenta urme de avariere. Din verificările efectuate poliţiştii au stabilit că autoturismul a fost implicat într-o tamponare cu un alt autovehicul parcat şi aparţine bărbatului în vârstă de 24 de ani, fiind condus de acesta în momentul producerii evenimentului rutier“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Braşov.
Pe lângă faptul că făceau scandal ambii tineri păreau a fi beţi criţă. „Întrucât ambele persoane aflate lângă autoturism prezentau halenă alcoolică şi se acuzau reciproc de conducerea autoturismului, au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto, respectiv 0,58mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cealaltă persoană. Ambii au fost conduşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brasov unde li s-au recoltat câte doua probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi continuă cercetările sub coordonarea procurorului“, se mai arată în comunicatul poliţiştilor.
A intrat cu maşina într-o casă
Tot din cauza alcoolului la volan, un alt şofer a fost la un pas de moarte. Bărbatul de 51 de ani a pierdut controlul maşinii pe drumul dintre Sânpetru spre Bod şi a intrat într-o casă. În cursa nebună a făcut praf şi o altă maşină parcată. „În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a refuzat orice evaluare medicală din partea echipajului SMURD ce s-a prezentat la locul accidentului precum şi transportarea la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brasov în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea bărbatului cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov“, se arată în comunicatul poliţiştilor.