Anchetă penală în cazul suspiciunii de epidemie de TBC din Săcele. Poliţiştii vor să afle dacă profesoara a ascuns că este bolnavă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii s-au autosesizat în acest caz după ce mai mulţi părinţii au cerut să afle dacă profesoara ştia că este bolnavă şi totuşi a venit la cursuri. Dosarul penal este unul in rem sub aspectul infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

Ancheta a început la Colegiul George Moroianu din Săcele după ce o profesoară de engleză, originară din Prahova, care preda aici, a fost diagnosticată cu TBC. În urma testelor făcute tuturor elevilor şi profesorilor, 60 de copii cu fost testaţi pozitiv, adică au infecţia în corp, dar nu prezinte semne de boală. Părinţii mai multor copii s-au arătat alarmaţi şi vor neapărat să afle dacă profesoara ştia că este bolnavă şi totuşi a venit la şcoală, punând astfel în pericol elevii şi toate celelalte persoane cu care a intrat în contact.

Poliţia s-a autosezizat şi în acest caz şi a demarat o anchetă penală. „ Colegii din cadrul Poliţiei Municipiului Săcele s-au autosesizat în acest caz. Este un dosar penal întocmit potrivit art. 352 din Codul Penal, care prevede zădărnicirea combaterii bolilor. Colegii au început urmărirea penală in rem şi vor verifica toate ipotezele. Dosarul a rămas în supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, urmând a fi pronunţată o soluţie în cauză“, a declarat Gabriela Dinu, purtător de cuvânt IPJ Braşov.  

Potrivit procedurile toţi copiii din şcoală, cadrele didactice şi personalul auxiliar au fost testaţi. În total 200 de persoane. Dintre acestea 60 de elevi au IDR-ul mărit. Niciun adult nu a fost testat pozitiv. Copiii care au fost testaţi pozitiv merg în acest zile pentru a face radiografii pulmonare şi teste suplimentare. Momentan nu au venit rezultatele, astfel că nu există niciun diagnostic clar de TBC. Între timp şcoala a fost dezinfectată şi se fac cursuri la Licerul George Moroianu.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite