Un tren a deraiat în judeţul Harghita (UPDATE)
0Un tren de persoane a deraiat astăzi în judeţul Hargjhita, la ieşirea din localitatea Sânsimion spre Tuşnad. Nu s-au înregistrat victime.
Garnitura a sărit de pe şine între Sânsimion şi Tuşnad, foarte aproape de Malnaş Sat, unde, ieri, un alt tren personal a deraiat.Din primele informaţii nu sunt victime.
Călătorii aflaţi în trenul care a deraiat, marţi după-amiază, în judeţul Harghita, la ieşirea din staţia Sânsimion spre Tuşnad, vor fi preluaţi de un tren suplimentar, a anunţat CFR Călători.
Trenurile Accelerat 1977 şi 1976 Braşov - Sânsimion - Siculeni şi retur sunt anulate pe relaţia Sânsimion - Siculeni, din cauza acestui accident, potrivit CFR Călători. În trenul de persoane, care a deraiat în jurul orei 15.00, la ieşirea din staţia Sânsimion spre Tuşnad, se aflau aproximativ 80 - 85 de călători, potrivit Mediafax.
Trenul care a sărit de pe şien circula pe ruta Izvorul Olt - Braşov, iar în garnitură se aflau circa 80 - 85 de călători. Conform CFR Călători, incidentul a avut loc după ce boghiul unui vagon a sărit de pe şine. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului. La faţa locului se află echipe ale CFR şi ale ISU Harghita.
Despre evenimentul de ieri, de la Malnaş Sat, CITEŞTE AICI
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos