Primele concluzii: Soţia avocatului a murit din cauza hemoragiei masive provocate de loviturile agresorului (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 45 de ani, soţie de avocat, a fost găsită moartă, într-o casă de pe strada Brazilor. Membrii familiei urmează să stabiliească dacă din casă au dispărut lucruri de valoare, iar procurorii muncesc la întocmirea unui cerc de suspecţi.

30.03.2011- 15.00 Anchetatorii au ajuns la primele concluzii în cazul oribilei crime produse în cartierul braşovean Noua. Agresorul sau agresorii au pătruns în curte şi în locuinţă, fără să existe vreo urmă de forţare a căilor de acces. Echipajele de intervenţie au găsit atât poarta, cât şi uşa imobilului, închise, dar nu încuiate.

Specialiştii au stabilit că moartea victimei a fost violentă şi că s-a produs în urma multiplelor lovituri aplicate de agresor.

„Pe corpul victimei s-au identificat mai multe lovituri produse cu două corpuri. Unul dintre ele a fost identificat, este vorba despre un cuţit care se afla în locuinţă şi care a şi fost ridicat de locul cercetării. Pe corpul victimei au fost identificate 25 de lovituri de cuţit, în zona gâtului, şi alte 15 lovituri, în zona capului, cauzate de un obiect dur alungit. Victima a decedat în urma hemoragiei masive, existând cauzalitatea între loviturile traumatice şi deces", a explicat Monica Munteanu, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.


Soţul victimei a fost audiat, iar din declaraţii rezultă că acesta se afla la birou, în momentul producerii crimei, şi că s-a întors la domiciliu doar după ce a fosta anunţat de cumplitul eveniment. Bărbatul a fost procuror la Parchetul Judecătoriei Braşov până în 1996, iar acum activa ca avocat.

Pentru că mobilul crimei nu a fost stabilit până în acest moment, anchetatorii iau în calcul orice variantă posibilă. Aceştia nu exclud nici posibilitatea ca gestul să fi fost făcut din răzbunare sau probabilitatea ca făptuitorul să facă parte din grupul de cunoştinţe al victimei.

Cercetarea la faţa locului nu a fost încă finalizată, iar bunurile din imobil nu au fost complet inventariate.

30.03.2011- 12.00 Violeta Teodorescu, soţia avocatului, era angajată la Spitalul Elias din capitală şi se ocupa de contractarea de produse farmaceutice. Vecinii spun că familia Teodorescu cumpăraseră vila de câţiva ani şi că nu avea prea mulţi vizitatori.

Soacra victimei a aflat despre tragedie de la televizor. „Erau căsătoriţi de 20 de ani. Aveau o relaţie bună şi o fiică de 19 ani, studentă la Facultatea de Arhitectură din Bucureşti", a povestit Ema Teodorescu, soacra victimei.

30.03.2011- 11.00   Surse din cadrul anchetatorilor ne-au dezvăluit că pe corpul femeii s-au descoperit şi mai multe plăgi înjunghiate, cauzate de „un obiect înţepător", pe lângă urmele de agresiune prezente mai ales în zona capului.

image

Criminaliştii continuă şi astăzi cercetarea la faţa locului deoarece, pentru ridicarea anumitor probe, este nevoie de lumină naturală.

image

Tot astăzi, se efectuează şi necropsia cadavrului. „Cercetarea la faţa locului nu s-a încheiat. La finalizarea acesteia membri familiei vor fi lăsaţi să intre în locuinţă pentru inventarierea bunurilor. Procurorii încearcă să stabilească şi un cerc de suspecţi", ne-a declarat Monica Munteanu, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

image

30.03.2011 - 07.05 Primii care au intrat în casă au fost poliţiştii. Ei au găsit victima căzută în bucătărie, cu urme de agresiune pe corp şi la cap. Practic, capul era zdrobit. Soţul femeii, avocatul Victor Teodorescu, a sosit acasă la câteva minute după anchetatori, el fiind anunţat de poliţişti despre incident. Vânzătoarea din magazinul aflat perete în perete cu bucătăria locuinţei soţilor Teodorescu a declarat anchetatorilor că din locul unde se afla nu a avut posibilitatea să vadă cine a intrat sau a ieşit din curtea vecinilor.

29.03.2011 - 18.45 Poliţiştii criminalişti şi procurorii au demarat o anchetă în acest caz. Victima se numeşte Violeta Teodorescu şi se pare că ocupa un post de consultant, la o firmă medicală. „În jurul orei 16.30 am fost sesizaţi în legătură cu un scandal produs la această adresă. Colegii mei au ajuns în câteva minute şi au găsit victima decedată, în bucătăria imobilului. Pe corpul acesteia sunt prezente urme ale unei agresiuni“, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov.

image

29.03.2011 - 18.11 Vecinii care locuiesc în blocurile din apropierea casei în care a fost descoperită femeia spun că acolo stă o familie de avocaţi, care are o fiică la facultate. Casa ar fi cumpărat-o în urmă cu câţiva ani şi erau foarte discreţi. Oamenii susţin că în curte nu au văzut să intre, niciodată, persoane străine. „Ea, de o vreme, nu mai pleca la serviciu, numai dânsul mergea. Pe ea o tot vedeam în curte, avea grijă de casă. Aveau o fiică la facultate, care venea mai rar pe acasă. Erau oameni liniştiţi, o familie normală. Nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla“, ne-a declarat Traian Ungureanu. 

image

„Erau amândoi avocaţi, iar el, din ce ştim, are un cabinet de avocatură pe Toamnei. Am văzut-o pe doamna, de dimineaţă, prin curte. Nu ştiu cum ar fi putut să intre cineva la ei. Aveau doi câini mari şi în curtea lor se vede din toate părţile. Sunt şocată de veste. Nu-mi revin“, a adăugat Viorica Ungureanu.

image

Citeşte şi:

Un avocat din Braşov a fost găsit mort. Crimă sau sinucidere?

29.03.20011 - 17. 50 Vânzătoarea unui chioşc lipit de casa în care a fost descoperită femeia spune că a auzit mai multe bubuituri în perete şi pe victimă, care striga după ajutor. „Am sunat imediat la 112. Soţul femeii nu era acasă, iar când a venit, a găsit-o moartă“, ne-a spus Daniela Dragoş.

image

Există suspiciunea că femeia ar fi fost ucisă.Un echipaj SMURD s-a deplasat de urgenţă în locul în care a fost descoperită femeia, dar nu a putut decât să constate decesul acesteia.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite