Îşi vindecă pacienţii fără chimicale
0Votul cititorilor „Adevărul", al redacţiei şi al unui juriu de specialitate au clasat-o pe dr. Mădălina Buzescu pe locul V în topul campaniei „Medici cu care Braşovul se mândreşte"
Mădălina Buzescu şi-a dorit încă de copil să-şi ajute semenii şi, cu timpul, şi-a îndeplinit visul. „Când eram mică, aveam impresia că îi poţi ajuta pe oameni doar când sunt bolnavi. Era o concepţie greşită, fiindcă nu realizam că poţi ajuta şi altfel, dar mi-am dorit foarte mult să îmi urmez acest vis şi am reuşit", ne-a mărturisit medicul.
A ales să se specializeze în ORL, iar, în 1996, a absolvit Facultatea de Medicină de la Cluj. Şi-a continuat drumul apoi, în Capitală, unde a făcut rezidenţiatul, urmându-l pe profesorul Vasile Ciuchi, de la Spitalul Militar. „Domnul Vasile Chiuchi este o persoană deosebită atât ca om, cât şi ca profesor. Mi-a plăcut foarte mult microchirugia urechii, iar domnul profesor era specilizat pe această ramură, aşa că am ales să merg în Capitală. Nu am stat decât un an acolo, fiindcă din salariul de rezident nu-mi permiteam să mă întreţin, aşa că am venit ca preparator la Facultatea de Medicină de la Braşov, care abia se înfiinţase, însă examenele de specialitate le-am susţinut tot în Bucureşti", ne-a spus Mădălina Buzescu, care din 2008 este medic primar ORL, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
După rezidenţiat, s-a specializat în operarea urechii medii, pe care o consideră „o muncă măruntă şi migăloasă, dar foarte interesantă". „Să refaci la microscop toate osciaorele urechii medii, care de fapt intră într-un centimetru cub, este o muncă fascinantă. Din păcate, o astfel de operaţie cere anumite condiţii, instrumentar şi materiale, pe care nu le avem în spital şi suntem nevoiţi să le achiziţionăm din surse proprii pentru a desfăşura actul medical în bune condiţii", a precizat medicul.
Homeopatia, o pasiune
În 2002, a susţinut examenul de specialitate, iar patru ani mai târziu, a devenit medic primar ORL. Cu timpul însă, şi-a dat seama că medicina clasică are şi unele părţi mai puţin bune.
„Am realizat că tratamentele pentru o anumită boală îl pot afecta pe pacient pe altă parte. Am fost tentată să renunţ la medicină, dar o fostă studentă mi-a deschis calea spre homeopatie. În ultimii ani am urmat un curs de specializare în acest domeniu, după ce am văzut că dă rezultate, şi am devenit tot mai entuziastă. La început, am tratat copiii şi am fost foarte încântată că am reuşit să-i vindec fără chimicale. Înainte, prescriam un tratament cu antibiotice, iar peste două săptămâni copilul se întorcea cu o altă afecţiune. Aveam un sentiment acut că le fac un rău. Practic, omoram un microb, care intrase pe un teren sensibil şi se putea reîntoarce oricând", ne-a explicat Mădălina Buzescu, care din 2008 este şi doctor în medicină.
Tratament care te echilibrează
Dr. Buzescu consideră că medicina homeopată nu poate fi practicată fără să te specializezi mai întâi în medicina clasică, dar este de mare folos, fiindcă nu tratează o boală la fel la toţi pacienţii, ci în funcţie de organismul fiecăruia. „Practic un tratament homeopat îl poate echilibra pe om, iar astfel organismul se poate vindeca de toate problemele. Nu vreau să se înţeleagă că sunt mai puţin convinsă de calităţile alopatiei, fiindcă fără un diagnostic riguros nu poţi prescrie un tratament corect", ne-a mărturisit dr. Buzescu, care este şi asistent universitar şi face demersuri ca, de anul viitor, să se introducă un curs de medicină homeopată şi la Facultatea de Medicină din Braşov.
Miercuri, 9 noiembrie, pe brasov.adevarul.ro veţi afla povestea medicului care s-a clasat pe locul IV în topul „Medici cu care Braşovul se mândreşte“.