Braşov: Adrian Ştefan Ivan, micul magician cu glas de înger

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu vocea lui minunată, Adrian a impresionat juriile festivalurilor naţionale de muzică uşoară pentru copii, iar luna aceasta va cânta la Festivalul „Mamaia copiilor".

Talentul şi ambiţia lui Adrian îl vor duce cu siguranţă pe marile scene. Părinţilor fost cei care l-au îndrumat spre muzică. Au observat că băiatul fredonează mereu melodiile pe care le ascultă şi că are o voce frumoasă. Aşa a ajuns Adrian să urce pe scenă  la o vârstă foarte fragedă.

Adrian a reuşit să dovedească că nimic nu este prea greu atunci când îţi doreşti cu adevărat. A început să cânte în mod profesionist de le vârsta de patru ani. De atunci, el face parte din Corul „Camerata veselă", condus de profesoara Mădălina Ruxanda de la Centrul Cultural Reduta. Intrat în lumea fantastică a muzicii, Adrian a aparticipat la numeroase spectacole, concursuri de muzică uşoară sau de colinde, unde şi-a dovedit talentul de artist.

Premii pentru „micul magician"

  Chiar dacă are numai doi ani de experienţă muzicală, băiatul a reuşit să se facă cunoscut în întreaga ţară. Anul trecut, Adrian a participat la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară pentru copii, de la Bacău şi la Festivalul „Fulg de nea" de la Braşov, unde datorită şarmului, vivacităţii şi vocii sale minunate a câştigat premiul de popularitate.

image

Un alt festival de profil, organizat de data aceasta la Oneşti, i-a adus micului artist premiul II, la categoria de vârstă 6-8 ani. Melodia care îl reprezintă şi pe care o îndrăgeşte foarte mult este „Eu pot, eu sunt magician", compusă de Virgil Popescu. „Melodia o ştiu pe de rost şi îmi place cel mai mult", a spus băiatul. Pe lângă competiţiile muzicale, Adrian a participat şi la numeroase emisiuni transmise de televiziunile locale, dar chiar şi de Televiziunea Română.

Va participa la „Mamaia copiilor"

Anul acesta, în urma participării la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Ursuleţul de aur" de la Baia Mare, unde a obţinut o menţiune a fost selectat să participe, chiar luna aceasta, la Festivalul Naţional „Delfinul de aur" de la Năvodari. Cele mai mari emoţii le are însă pentru Festivalul „Mamaia copiilor", la care va participa tot luna aceasta, cu melodia „Coco Roco".

Pentru că este extrem de ambiţios, Adrian repetă în fiecare săptămână melodiile cu care urmează să participe la concursurile de profil. Pe lângă repetiţiile de la Reduta, micuţul ia lecţii şi de la profesorul Ioan Pancea, de la Palatul Copiillor. Chiar şi atunci când este înconjurat de prieteni, Adrian repetă. „Prietenii mă roagă să le cânt, dar eu, de multe ori, mă plictisesc să le cânt într-una. Vreau să-mi cânte şi ei mie", mărturiseşte micuţul artist.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este cântăreţul tău preferat?

Michael Jackson îmi place cel mai mult pentru că dansa şi cânta foarte frumos. De la noi din ţară, îmi place de Ştefan Bănică Junior pentru că şi el cântă şi dansează bine.

Cum te simţi atunci cânt te aplaudă lumea?

Îmi place mult când mă aplaudă lumea, când primesc premii şi, mai ales, când mă laudă experţii din juriu. Eu trebuie să fiu cel mai bun şi abia aştept concursurile de la mare. Vreau neapărat să câştig.

Ce-i place:

„Îmi place să mănânc tiramisu, pere, banane, mandarine, zmeură şi struguri. Îmi place să călătoresc, să mă joc pe afară", spune Adrian. Ca orice băiat, binenţeles că adoră maşinile, preferatele lui fiind Mustang-ul şi autoturismele Porsche.

Ce nu-i place:

Micuţului Adrian nu-i place să i se spună ce trebuie să facă, să stea într-un singur loc şi să facă mereu acelaşi lucru. Este un copil vioi şi vrea să facă mereu ceva nou.  

 Profil:

NĂSCUT: 8 martie 2004, Italia

STUDII: Grădiniţa cu program prelungit nr.2 Braşov

FAMILIE: părinţi

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite