Braşov: Alexandrina Barbosa este hotărâtă să plece de la Rulmentul!
0După ce sezonul trecut a marcat 56 de goluri în Cupa EHF, cea mai valoroasă jucătoare a Rulmentului, portugheza Alexandrina Barbosa, a oferit un interviu site-ului oficial al Federaţiei Europene de Handbal, în care a vorbit despre şansele la calificare în Liga Campionilor ale propriei formaţii.
"Anul acesta Rulmentul are o trupă mult mai tânără. Ne era mult mai uşor dacă păstram echipa din sezonul trecut, dar vom da 100% pe teren pentru a obţine calificarea. Vom compensa lipsa experienţei cu spiritul de luptă şi sacrificiu. Byasen şi Lublin sunt principalele favorite, dar noi nu avem nicio presiune şi aceasta este arma noastră secretă", a precizat Barbosa.
Declarată cea mai tehnică handbalistă a Ligii Naţionale în sezonul trecut, Alexandrina Barbosa a comentat şi pe marginea situaţiei prin care trece formaţia de la poalele Tâmpei. Jucătoarea de culoare a admis că se gândeşte să părăsească gruparea braşoveană, din cauza instabilităţii financiare prin care trece clubul.
"Mi-aş dori să rămân la Braşov, întrucât avem un public minunat, iar oraşul este foarte frumos. Însă clubul trece prin mari probleme financiare şi mai rău este că lună de lună sunt promisiuni deşarte că vom primi banii, dar nu se rezolvă nimic. Am cerut rezilierea contractului şi sper să primesc dezlegare să plec cât mai rapid".