Sute de poliţişti brăileni sunt cercetaţi disciplinar, în timp ce alte câteva zeci au fost puşi sub acuzare pentru comiterea unor infracţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numeroşi poliţişti au fost anchetaţi în urma unor plângeri depuse de părţi din dosare penale Foto: arhivă Adevărul
Numeroşi poliţişti au fost anchetaţi în urma unor plângeri depuse de părţi din dosare penale Foto: arhivă Adevărul

Oamenii legii care sunt anchetaţi de colegii lor fac parte din structurile operative, sesizările vizând comportamentul poliţiştilor în timpul serviciului sau în societate.

Nu mai puţin de 507 de poliţişti din Brăila au intrat în 2016 în colimatorul anchetatorilor, la care se adaugă alţi 79 în primul trimestru al acestui an. Oamenii legii au fost reclamaţi pentru modul în care s-au comportat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, dar şi în societate.

Numeroase persoane au depus plângeri împotriva actelor şi măsurilor pe care le-au luat reprezentanţii Poliţiei Judiciare în diverse dosare penale, dar şi împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor. 

Brăileniii au sesizat şi comiterea unor infracţiuni de către oamenii legii, din 2016 şi până în prezent fiind depuse 516 petiţii la compartimentul Control Intern.

70 de poliţişti au ajuns în faţa procurorilor, în timp ce alţi şase s-au ales cu diverse sancţiuni după ce au fost cercetaţi disciplinar. Pe de altă parte, au fost şi 119 plângeri clasate sau în urma cărora s-au dispus măsuri administrative împotriva poliţiştilor anchetaţi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite