Schimbări la IPJ Brăila. Noul şef, Adrian Glugă iar adjunct un gălăţean, Dănuţ Lefter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cms. Adrian Glugă FOTO: arhivă
cms. Adrian Glugă FOTO: arhivă

Prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Glugă Adrian Constantin  a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Totodată comisar-şef de poliţie Lefter Dănuţ a fost împuternicit să exercite funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, până la încetarea situaţiei care a determinat vacantarea funcţiei.

Adrian Glugă a îndeplinit din 15 septembrie 2014 funcţia de Adjunct al Şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, pe linie de investigaţii criminale. Comisarul-şef de poliţie Adrian Constantin Glugă este născut pe 12 ianuarie 1974 în comuna Valea Mare, judeţul Vâlcea şi în 1997 a absolvit Academia de Poliţie „A.I.Cuza” – Facultatea de Drept, arma grăniceri – Diplomă de licenţă în Ştiinţe Juridice, specializarea Drept. În 2003 a absolvit Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”-Bucureşti – Diplomă de studii postuniversitare– specializarea  „ŞTIINŢE PENALE”. Din februarie 2002 Adrian Glugă a lucrat în IPJ Brăila, mai întâi ca Ofiţer operativ în cadrul Biroului pentru Combaterea Fraudelor Vamale şi Contrabandei din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.

Dănuţ Lefter  a absolvit în 1998 Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” din Bucureşti, profilul Ordine Publică. Ulterior, acesta a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, iar în 2006 a început cursurile Facultăţii de Drept, de la Universitatea „Bucureşti”, profil Criminologie. Acesta se afla la cârma Poliţiei Galaţi din anul 2010.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite