Petiţie pentru susţinerea elevului român de la Tiraspol, acuzat de terorism, lansată în România

Petiţie pentru susţinerea elevului român de la Tiraspol, acuzat de terorism, lansată în România

Alexandru Bejan

Povestea elevului român din Tiraspol acuzat de terorism ia amploare.  Alexandru Bejan a fost acuzat de Securitatea separatistă că ar fi trimis, în martie 2011, o scrisoare cu ameninţări pe adresa şefului miliţiei orăşeneşti. Mai mulţi elevi din România au lansat o petiţie online pentru sprijinirea elevului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alin Cristea, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor din Brăila, este cel care a avut iniţiativa de a declanşa o campanie on-line de susţinere a tânărului Alexandru Bejan, cel care, în ianuarie 2012, a fost pus să scrie o declaraţie, iar acum este acuzat de terorism, aşteptând ca după împlinirea a 18 ani, să fie luat de lângă familie şi dus în închisoare.

AICI POŢI SEMNA PETIŢIA

ACESTA A FOST ÎNCEPUTUL, PRIMA POSTARE A LUI ALIN CRISTEA

"Cautati pe google. Stirea apare in toata presa. Este o poveste socanta. Cum un elev este anchetat de autoritati, desi era minor, fara respectarea legislatiei internationale, ridicat de la scoala si fortat sa scrie un autodenunt. Acum traieste cu frica unor ani grei de inchisoare. Elevi din Republica Moldova si-au aratat sustinerea, noi de ce sa nu o facem? Puneti-va in situatia lui. E inuman prin ce trece acest elev. E victima unei politici impotriva scolilor si populatie romanesti."

Consiliul Judetean al Elevilor Braila

....................................................................................

Un tânăr de 18 ani, elev la Liceul cu predare în limba română „Lucian Blaga" din Tiraspol, este acuzat de terorism de aşa-zisele autorităţi de pe malul stâng al Nistrului.

După lungi căutări, securiştii de la Tiraspol l-au găsit pe „temutul terorist" - un tânăr de doar 17 ani pe atunci. „Făptaşul a fost reţinut şi şi-a recunoscut vina", a declarat Vladimir Mişin, un şef de la kgb, pentru o televiziune din stânga Nistrului.
Rezultatele aşa-ziselor investigaţii au ajuns repede în topul celor mai citite ştiri ale presei din regiunea separatistă: „Elevul liceului român va fi judecat pentru terorism", titrau portalurile.

„Nici prin cap nu mi-a trecut să trimit astfel de scrisori. M-au luat de la lecţii şi m-au obligat să copiez scrisoarea expediată şefului miliţiei. Am scris de opt ori acelaşi text. Mi-au explicat că verifică ceva şi cu cât mai repede scriu, cu atât mai repede voi pleca acasă. După expertiza grafologică am fost acuzat însă că aş fi teroristul care a ameninţat copiii din grădiniţe", explică Alexandru Bejan, care acum riscă până la trei ani de închisoare.

Alexandru Zubco de la Asociaţa Promo-Lex susţine că în vizorul kgb-ului au ajuns zeci de minori, care au fost intimidaţi şi obligaţi să scrie acelaşi text ca şi Alexandru. „Şirul de ilegalităţi comise de «autorităţile» separatiste în raport cu cetăţenii moldoveni devine şi mai lung. Acuzațiile de terorism aduse lui Alexandru influențează considerabil situația școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană, care şi aşa este şubredă", susţine juristul.

AU LOVIT ÎN LICEU

La fel crede şi directorul Liceului „Lucian Blaga". „Este încă o tentativă de a lovi în şcoala noastră. Am văzut scrisoarea pe care, chipurile, ar fi trimis-o Alexandru. Cu siguranţă, nu e un text gândit de un copil. E un băiat cuminte care nu ar fi capabil de asta. Cu astfel de metode operează forţele de ordine de aici, vor să raporteze cât mai repede rezultatele anchetei", afirmă Ion Iovcev, directorul şcolii.

Un elev al liceului românesc de la Tiraspol este acuzat de „terorism"




citeste totul despre: