Fetiţă de trei ani băgată în spital de şoferul unui Audi care conducea cu viteză şi a intrat într-o intersecţie fără să se asigure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că gonea cu mare viteză şi nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”, un brăilean în vârstă de 41 de ani care conducea un Audi A6 a provocat un grav accident de circulaţie într-o intersecţie din cartierul Radu Negru. Incidentul a avut ca victime colaterale o fetiţă de 3 ani şi mama acesteia, care au avut ghinionul să se afle pe stradă, foarte aproape de locul impactului dintre Audi şi un Mercedes clasa A.

Evenimentul rutier s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 18.40. Din declaraţiile martorilor oculari a reieşit faptul că autoturismul Audi, condus de Gabriel B., 41 de ani, circula cu viteză pe Str. General Praporgescu şi nu a acordat prioritate la intersecţia cu strada Milcov, fiind acroşat de un autovehicul marca Mercedes, condus regulamentar de brăileanca Laura H., 41 ani.

În urma impactului deosebit de violent, autoturismul Audi a fost proiectat într-un gard, lovindu-le pe Daria N., 3 ani, şi pe mama acesteia, Florentina N., 29 de ani, care se aflau pe carosabil. Din câte se pare, copila se plimba cu o trotinetă, iar mama sa o supraveghea.

Fetiţa a fost transportată de urgenţă la spital de un martor ocular, iar femeia a fost preluată de o ambulanţă. După ce i s-a acordat primul ajutor, cea mică a trebuit transferată la Bucureşti, la Spitalul „Bagdasar Arseni”, pentru investigaţii suplimentare. Starea ei este destul de gravă, fiind diagnosticată cu politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-facial, fractură parietală stânga. Mama celei mici a scăpat cu leziuni mai uşoare, medicii stabilind că a suferit politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză temporală dreapta. Ea a fost intrenată la Secţia Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Brăila.

Şoferii celor două maşini au scăpat nevătămaţi. După ce li s-a verificat alcoolemia s-a ajuns la concluzia că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice. Pe numele celui care a provocat accidentul, Poliţia a deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare din culpă.

Citiţi şi

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite