Brăila: Secretele apei care izvorăşte de sub altar şi este considerată făcătoare de minuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Secretele apei care izvorăşte de sub altar şi este considerată făcătoare de minuni
Brăila: Secretele apei care izvorăşte de sub altar şi este considerată făcătoare de minuni

Anual, mii de credincioşi iau cu asalt Biserica Greacă, în speranţa că vor primi vindecare de boli   Iaşiul se mândreşte cu moaştele Sfintei Parascheva, Capitala cu acelea ale Sfântului Dimitrie din Basarabi, iar Brăila cu Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea din prima vineri de după Paşte.

Evenimentul transformă oraşul, chiar şi pentru o zi, în loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi sosiţi din toată ţara. Anul acesta, circa 20.000 de suflete au fost prezente la evenimentul de la Biserica Greacă, din Săptămâna Luminată, pentru a lua apă sfinţită.

image



Tot mai mulţi pelerini susţin că apa izvorului miraculos, i-a tămăduit de boli incurabile.
Legenda spune că apa ţâşneşte din izvor în fiecare an, numai în prima zi de vineri de după Paşte.

Zidirea unor meşteri din Italia şi Constantinopol

Ridicată în perioada 1863-1872, Biserica „Buna Vestire” (Greacă), monument istoric ce îmbină stilul bizantin cu cel gotic-renascentist, domină Centrul Vechi.

„În momentul în care se săpa fundaţia, chiar sub altar, la 12 metri adâncime, a ieşit la iveală un izvor despre care avea să se afirme că vindecă bolile trupului şi ale sufletului. Biserica Greacă a devenit celebră şi din alt punct de vedere:  este singurul lăcaş cu trei hramuri şi trei altare”, ne-a povestit preotul paroh Filip Nicolecu.

image



Pictura Bisericii Greceşti a fost realizată de către Gheorghe Tattarescu, C. Liochis şi zugravul Belizarie, în trei etape, iar uriaşele candelabre sunt confecţionate din cristal de Boemia. Catapeteasma, lucrată în foiţă de aur, este opera artiştilor aduşi  de la Constantinopol, iar zidăria a fost realizată de meşteri italieni. 
   
După 1989, în fiecare an, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii - în Săptămâna Luminată - tot mai mulţi credincioşi au sosit la Brăila, din toate colţurile ţării, în speranţa că se vor vindeca.  În ultimii ani, numărul pelerinilor a trecut de zece mii, Brăila rivalizând cu alte locuri de pelerinaj, cum ar fi Iaşi sau Bucureşti.


„S-a vindecat de o boală de inimă”

„O femeie din Slobozia, bolnavă de inimă, s-a vindecat după ce a băut agheazmă de aici şi de atunci, eu, în fiecare an, stau ore întregi la coadă, ca să iau apă sfinţită. Mă simt mult mai bine, după ce dau prin casă. Le dau şi copiilor şi ei se simt mai bine”, ne-a mărturisit Tiţa Dragomir, o pensionară evlavioasă.

image
image
Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite