PORTRET: Mihai Verbiceanu a dat ora exactă în penitenciare
0Arma sa era comunicarea cu deţinuţii. A construit şi a condus Penitenciarul Focşani vreme de 20 de ani în care a încercat să le ofere prizonierilor un model. Brăilean la origini, Mihai Verbiceanu a început ca profesor de limba franceză la Liceul Movila Miresei din Brăila.
Pentru că terminase Liceul Sportiv din Galaţi, i s-a propus să urmeze cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Penitenciare. Un om ferm, Mihai Verbiceanu nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a dus la discuţii cu "cadristul" din Penitenciarul Galaţi.
"Primul contact cu penitenciarele a fost la Galaţi. Cel mai neplăcut lucru a fost mirosul pestilenţial de pe coridoare. Al doilea şoc a fost când m-am angajat prima dată într-o astfel de instituţie. Se întâmpla la Brăila. Am avut un gol în stomac când am văzut întrebarea mută din ochii deţinuţilor: "Tu ce ai putea face pentru noi?", îşi aminteşte pensionarul de acum.
Îl combate pe Lombroso
Mai tot timpul jovial, domnul Verbiceanu a încercat de-a lungul timpului, în cele două penitenciare în care a lucrat, Brăila şi Focşani, să implementeze o strategie de lucru aparte cu deţinuţii şi anume, pe latura umană. Îl contrazice în totalitate pe celebrul criminolog italian Cesare Lombroso potrivit căruia criminalii şi posibilii crimiali pot fi identificaţi după fizionomie.
"Omul cu haină în dungi, sau cea portocalie cum este acum, nu este duşmanul tău ci o persoană complex, cu problemele ei. A primit deja o pedeapsă grea: detenţia. De ce să îi adaug eu suferinţe prin comportamentul meu? Nu sunt adeptul şcolii lombrosiene potrivit căreia deţinuţii au capul mare sau privirea ciudată. Deţinuţii sunt oameni care au făcut rău din greşeală sau sunt clienţi fideli ai închisorilor. La ei construcţia valorilor nu există de aceea trebuie să îi ajuţi să şi le construiască, nu trebuie să pui bastonul pe ei. Trebuie să îi educi", explică Verbiceanu.
Bani din gheaţă
Profesor la bază, Mihai Verbiceanu a fost şi educator la penitenciarul din Brăila iar în 1975 a ajuns la Penitenciarul din Focşani unde a lucrat vreme de 20 de ani. În 1977 a început construcţia la propriu a închisorii, întrucât aceasta consta doar în câteva barăci din placaj. A găsit şi soluţii pentru autofinanţare.
"Pentru că se cerea autofinanţare, am săpat nişte buncăre în fostele barăci, am dus apă acolo ce îngheţa din cauza frigului. Iar vara o vindeam pentru restaurantele din Focşani, Bucureşti. Pe vremea aia sucurile se ţineau la gheaţă", spune zâmbind fostul şef de penitenciar.
În 1995 a fost numit comandantul penitenciarului, după ce a urmat cursuri de specialitate în Franţa. Încă trăieşte pentru profesia lui, la pensie citeşte toate cărţile de specialitate ce apar.
Întrebări şi răspunsuri
Care a fost cel mai greu moment în carieră?
Momentul revoluţiei din 1989. Toţi deţinuţii s-au răzvrătit timp de 45 de zile. Făceau gălăgie, distrugeau tot ce puteau, dădeau foc în celule, cei tineri comiteau diverse abuzuri asupra celor mai în vârstă. Încercau să evadeze pentru a pune mâna pe armamentul din camera de muniţie. Dacă ar fi evadat cei 800 de deţinuţi, asta se întâmpla doar după ce ne omorau pe noi. Am făcut tot posibilul să nu răspundem că foc.
Cum este liniştea după o perioadă atât de agitată?
Foarte bine. Pot să observ lumea stand deoparte. Citesc cărţi din aceleaşi domenii, mă uit la televizor şi discut cu pensionarii de vârsta mea despre chestiunile de astăzi din sistem şi nu numai.
Ce îi place
Îmi place tot ce este frumos în viaţă dar mai ales îmi plac oamenii care ştiu să se ridice. Îmi plac oamenii ambiţioşi, care ştiu ce vor de la viaţă. Cei care ştiu să îşi construiască o familie şi mai ales cei care lasă în urmă ceva, oamenii care nu se lasă conduşi de alţii, îmi plac liderii.
Ce nu îi place
Nu îmi plac oamenii care nu au voinţă şi se autocompătimesc, are îşi plâng singuri de milă şi nu fa nimic pentru a reuşi. Cu ei nu se poate construi nimic în viaţă şi dacă nu faci asta, degeaba trăieşti. Nu-mi plac oamenii lipsiţi de simţul răspunderii, de iniţiativă, oamenii care prefer să plece capul.
Profil
NĂSCUT: 23 ianuarie 1946, Brăila
STUDII: Facultatea de Drept Bucureşti
OCUPAŢIE: pensionar
FAMILIE: Căsătorit, trei copii