Vânătorul care a ajuns vânat: un botoşănean plecat să împuşte mistreţi a fost prins şi sfâşiat de un porc furios
0Un vânător botoşănean plecat să împuşte mistreţi în pădurile din nordul judeţului era să-şi piardă viaţa. Deşi înarmat şi înconjurat de câini de vânătoare, bărbatul a fost pur şi simplu sfâşiat de un mistreţul pe care culmea botoşăneanul dorea să-l vâneze. În momentul de faţă vânătorul ajuns vânat se află internat în spitalul din Dorohoi.
Un botoşănean de 41 de ani plecat la vânătoare în pădurile din nordul judeţului Botoşani a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal Dorohoi. Acesta a suferit un accident de vânătoare precizează botosaneanul.ro
Vânătorul a ajuns vânat
Bărbatul de 41 de ani a plecat la vânătoare de mistreţi în pădurile din localităţile botoşănene Lişna şi Izvoarele. Acesta era înarmat cu o puşcă şi avea echipamentul complet de vânătoare.
Se pare că acesta era însoţit şi de câinii care trebuiau să gonească şi să scoată în bătaia puştii mistreţul. După ce a văzut un exemplar mare, vânătorul a plecat pe urmele lui.
Mistreţul a ieşit din câmpul vizual al vânătorului. Botoşăneanul plecat în urmărire a ieşit în câmp deschis. În acel moment rolurile s-au inversat. Mistreţul, un mascul mare care deja îl înconjurase s-a năpustit asupra lui.
Transportat de urgenţă la spital
Bărbatul a fost sfâşiat de colţii mistreţului, însă a fost salvat de câţiva colegi şi câinii pe care îi avea alături. Mistreţul a reuşit să scape după teribilul atac. Imediat vânătorii au chemat o ambulanţă, iar bărbatul rănit a fost transportat de urgenţă la spitalul din Dorohoi. Deocamdată vânătorul deşi rănit , se află în afara oricărui pericol fiind stabilizat de medici.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Bărbat împuşcat la vânătoare de mistreţi pe un domeniu din judeţul Vaslui
UPDATE Bărbat de 39 de ani împuşcat mortal la vânătoare de mistreţi