Cum a apărut decalajul dintre România şi Occident. Cauzele care au făcut ca românii să rămână în urmă
0
Între Prinicipatele Române şi Europa Occidentală s-a instaurat încă din Evul Mediu un decalaj economic şi tehnologic substanţial care se face resimţit până astăzi. Printre numeroasele cauze se află şi dominaţia otomană, dar şi indirect marile descoperiri geografice.
La mijlocul secolului al XIX lea, în timp ce Europa Centrală şi Vestică era în primă epocă modernă, cu schimbări sociale, politice dar şi cu progrese tehnologice remarcabile, Principatele Române abia ieşeau din Evul Mediu, prin reformele lui Alexandru Ioan Cuza. Între Moldova, Ţara Românescă şi statele dezvoltate din Occident exista un decalaj considerabil, din multe puncte de vedere chiar şi de un secol.
Principatele erau de fapt o lume rurală dominată de relaţii feudale, cu stăpâni de moşii, obscurantism şi sărăcie. Pătura de mijloc, aceea burghezie care de fapt a dus la dezvoltarea statelor occidentale, era firavă şi puternic legată de realităţile economice impuse de stăpânitorii otomani.
Cauzele acestui decalaj au fost dezbătute de specialişti şi prezentate în lucrări de specialitate, fiind depistate numeroase cauze, începând de la perioada târzie a afirmării statale a Principatelor şi până la evenimentele de la nivel mondial care s-au reflectat indirect asupra dezvoltării Moldovei şi Ţării Româneşti.
Dintre multiplele cauze care au contribuit la acest decalaj, ne vom opri la două dintre acestea. Mai ales cele care au reprezentat o frână din punct de vedere economic dar şi cele care au inhibat dezvoltarea unei clase de mijloc, orăşeneşti, puternice şi bine reprezentate.
La cheremul otomanilor
Principatele româneşti s-au închegat târziu ca state medievale independente. Ţara Românească la începutul secolului al XIV-lea, iar Moldova la jumătate aceluiaşi veac. În aceea perioadă, puternicele state occidentale deja păşeau pe drumul centralizării politice, dezvoltaseră o viaţă culturală şi universitară înfloritoare, dar şi un comerţ intens care a dus la dezvoltarea zonelor urbane şi la definirea unei clase de mijloc bine reprezentate.
Motivele pentru închegarea statală târzie în Moldova şi Ţara Românească sunt de asemenea multiple şi ţin inclusiv de contextul politic şi militar din zona carpato-danubiano-pontică. Cu o cultură şi o organizare statală de factură răsăriteană, Principatele Româneşti totuşi se dezvoltă, până către mijlocul secolului al XV-lea sau chiar până la începutul celui următor, într-un ritm mulţumitor.
Deşi cu o urbanizare incipientă, redusă mai mult la târguri şi oraşe domneşti, voievozi energici precum Petru I, Alexandru cel Bun sau Ştefan cel Mare, în Moldova, ca şi primii Basarabi, inclusiv Mircea cel Bătrân în Ţara Românească, au consolidat cele mai importante instituţii medievale, precum Domnia sau Biserica, o infrastructură religioasă, juridică, militară şi comercială care au dus la perioade de înflorire pe toate planurile. Principatele erau tranzitate de drumuri comerciale foarte importante la nivel european pe care circulau mărfuri din Orient, dar şi din Apus, aducând cu sine noi orizonturi.
„Încă din secolul al XIV-lea prin Ţările Române treceau drumuri ale comerţului internaţional la mare distanţă, care legau Marea Neagră de Europa Centrală. Pe aceste drumuri erau tranzitate produse orientale, mai ales mirodenii şi ţesături, precum şi variate produse meşteşugăreşti provenite din Europa Apuseană şi Centrală, mai ales postavuri şi obiecte din metal. Încă mai importantă a fost acumularea de bogăţie din oraşele săseşti din Transilvania. Cererea acestora a stimulat comerţul la distanţă medie cu bunuri de larg consum din Ţara Românească şi din Moldova, îndeosebi comerţul cu peşte provenit din bălţile Dunării de Jos”, precizează Bogdan Murgescu în lucrarea ”România şi Europa”.
Aşa cum arată autorul, acest comerţ a dus la atragerea societăţii româneşti, chiar dacă limitată, în cadrul economiei de schimb. Chiar dacă la nivel redus, exporturile reprezentau drumul către dezvoltare al Principatelor. Unii specialişti sunt de părere că această dezvoltare lentă dar constantă a fost frânată şi chiar oprită în anumite cazuri odată cu instaurarea dominaţiei otomane asupra Principatelor.
Odată cu secolul al XVI-lea, controlul otoman asupra Principatelor este deja covârşitor iar pretenţiile economice tot mai mari. Ţăranii şi negustorii români erau obligaţi să-şi dea mărfurile otomanilor, la preţurile impuse de ei, mult mai mici decât cele pe care le-ar fi obţinut pe pieţele externe. Pentru a-şi aproviziona armatele, dar şi capitala, otomanii au impus Ţărilor Româneşti, să acorde întâietate negustorilor otomani şi chiar au interzis exporturile. Pe scurt, românii nu aveau libertatea de a alege unde să-şi vândă mărfurile, la preţurile cele mai bune.
„Una dintre răspunderile lor era aceea de a-i ajuta pe negustorii otomani şi levantini să cumpere cantităţile necesare de bunuri la cele mai bune preţuri. Preţurile pentru aceste bunuri şi aşadar răsplata ţăranilor, care erau producătorii acestor bogăţii erau mai mici decât ceea ce ar fi obţinut pe piaţa internaţională. Această legătură economică devenise atât de importantă în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, încât sultanii au decis să reglementeze strict comerţul principatelor. Suleiman I şi urmaşii lui au interzis astfel exportul anumitor bunuri, îndeosebi vite, oi, grâne, miere şi lemn, în alte ţări până când nevoile imperiale nu erau pe deplin satisfăcute”, arată Keith Hitchins în lucrarea „Scurtă istorie a României”.
Istoricul american arată că această presiune otomană pe comerţul românesc a avut ca efect înăbuşirea dezvoltării unei clase de mijloc bine dezvoltate şi competitive.
„Este posibil să fi încetinit dezvoltarea unei clase de mijloc moldave şi valahe native, deoarece negustorii indigeni nu putea concura cu negustorii otomani favorizaţi şi cu alţi negustori din Orientul Apropiat”, arată acelaşi autor. În plus, a îngrădit orizonturile comerţului din Principate, comerţ care ar fi deschis noi orizonturi culturale şi tehnologice.
Descoperirea Lumii Noi şi decăderea comerţului românesc
Descoperirea Americii a reprezentat un punct de cotitură în istoria umanităţii, reprezentând mai ales pentru statele Occidentale inaugurarea unei perioade extraordinare de prosperitate şi avânt economic. Nu însă şi pentru populaţiile indigene din Americii dar şi pentru cei care depindeau economic de rutele orientale. Inclusiv Principatele Române au fost afectate de descoperirea Lumii Noi.Comerţul şi-a schimbat polul.
Dacă drumurile mirodeniilor şi mătăsurilor veneau dinspre Extremul Orient prin Imperiul Otoman şi Principatele Române către Europa Centrală şi Vestică, prin descoperirea Americii şi a altor rute maritime care permiteau ocolirea teritoriilor otomane, a dus la decăderea pieţelor orientale şi inclusiv a celor româneşti.
O povară economică greu de dus
Principatele Române aveau tot felul de obligaţii financiare şi economice faţă de otomani. Anual Ţara Românească, de exemplu, plătea câte 650.000 de galbeni Imperiului Otoman, sub forma a diferite taxe.
Era un efort considerabil la care se adăugau şi alte obligaţii masive de aprovizionare a Porţii, dar şi peşcheşurile, adică şpaga, plătită de domnitori pentru a fi înscăunaţi, bani pe care tot populaţia îi plătea prin dările la domnie.
Pentru a satisface pretenţiile sultanilor, domnitorii puneau biruri grele care efectiv au sărăcit populaţia. Dările plătite de moldoveni şi valahi în secolul al XVII-lea, de exemplu, erau de patru ori mai mari decât în Anglia acelor vremuri, culmea, un stat mult mai dezvoltat. Pentru a-şi putea plăti datoriile ţăranii ajungeau să-şi vândă bunurile şi chiar să-şi piardă libertatea.
„Fiscalitatea ridicată a condus deci la ruinarea unei mari părţi a ţărănimii libere şi la accentuarea procesului de „rumânire”, adică de trecere în situaţii de dependenţă personală faţă de boieri sau faţă de marii proprietari ecleziastici, în primul rând faţă de mănăstiri”, arată Bogdan Murgescu în „România şi Europa”.
Povara aceasta fiscală apăsa şi pe umerii orăşenilor, şi aşa puţini şi afectaţi de interdicţiile otomane, dar şi pe cea a meşteşugarilor. Odată cu domniile fanariote, din secolul al XVIII-lea, jaful asupra Principatelor a căpătat cote de neimaginat.
„Cererile economice şi fiscale otomane au crescut în permanenţă, iar exploatarea principatelor a depăşit nivelul de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Volumul proviziilor de orice fel expediate la Constantinopol şi la fortăreţele de-a lungul Dunării nu cunoştea margini şi lua forma unui monopol comercial înăsprit care, la fel ca înainte, impunea satisfacerea nevoilor otomane înainte ca principatele să poată exporta oi, cereale şi alte bunuri peste hotare”, preciza Keith Hitchins în aceeaşi lucrare.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
