Asistentă acuzată că dormea în timp ce un bebeluş a murit cu zile în spital. Mama s-a plimbat disperată trei ore, fără să primească ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandal la Maternitatea din Botoşani. Al doilea copil nou-născut moare în spital după o infecţie într-un interval de numai 7 luni. Cadrele medicale sunt acuzate de părinţi că nu au reacţionat eficient, deşi au fost anunţaţi că micuţul se simte rău.

Un nou scandal a izbucnit la Maternitatea din Botoşani după ce un nou-născut a murit în spital, la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unei infecţii. Este al doilea incident de acest gen în ultimele 7 luni la Botoşani. În septembrie, un alt copil nou-născut a murit în acelaşi spital după o infecţie cu streptococ beta hemolitic. În cel mai recent caz părinţii acuză personalul de la maternitate că nu a reacţionat eficient pentru a salva viaţa copilului.

Copil sănătos, mort în 2 zile

Raluca Târnoveanu, o femeie de 20 de ani din localitatea botoşăneană Săveni, a venit pe 7 martie la Maternitatea Botoşani pentru un control. Era însărcinată în luna a 9-a. Medicii au oprit-o în spital pentru a naşte. Femeia a născut prin cezariană, pe 8 martie, un copil sănătos, o fetiţă, cel puţin asta arată nota medicilor dată bebeluşului la naştere, mai precis nota 9. În noaptea de 9 spre 10 martie bucuria familiei Târnoveanu s-a transformat într-un coşmar. Fetiţa a făcut febră mare iar a doua zi a murit. 

”Am născut prin cezariană. Mi s-a spus că, copilul este bine. M-au coborât la reanimare pentru a mă ţine sub observaţie. Copilul a luat 9 la naştere, totul a fost bine. Pe data de 9 martie m-a urcat la salon. Am cerut să-mi fie adusă fetiţa. Copilul zâmbea, era bine, era sănătoasă. Seara doamna doctor Burlacu şi doamna doctor Zaboloteanu mi-au spus că fetiţa este ok şi că pe data de 10-11 martie pot pleca. Dar pe data de 9 spre 10, pe la ora 3.00 a început să se simtă rău copilul.”, spune mama îndurerată.

Asistenta dormea iar infirmierelor le era teamă să o trezească

În momentul în care copilul a început să aibă febră, mama a intrat în alertă. Spune că a cerut ajutorul infirmierelor. Cu toate acestea nimeni nu ar fi îndrăznit să trezească asistenta de gardă care dormea. Abia dimineaţă, după trei ore de febră mare, copilul a fost luat şi dus pentru investigaţii. Prea târziu însă. ” A început să aibă febră. Am ieşit cu ea pe hol acolo în sala de gardă unde erau asistentele nu era nimeni. Fetiţa plângea, eu am ieşit mai departe în alte săli. Acolo am găsit-o pe doamna care ducea lapte. I-am spus că fetiţa are febră. Mi-a spus că fetiţa are colici. I-a dat tratamentul de colici. După care a plecat şi a venit după 3 ore. 

Atunci i-am spus din nou că are febră. Şi a continuat să zică că are colici. Dimineaţa am insistat şi a zis că se duce la asistenta să o trezească, dar a zis că se teme fiindcă asistenta doarme. Spunea că îi este teamă să o trezescă. Asistenta a venit, a văzut că are febră a luat fetiţa şi a dus-o jos spunând că va reveni cu informaţii. Eu când am văzut că nu vine nimeni am început a plânge, mi-am luat capotul şi am plecat jos la Terapie Intensivă. Abia am reuşit să intru la copil. Era deja sub observaţie cu oxigen în incubator. Nu era niciun doctor acolo şi a început să ţipe la mine că intr-un într-un loc neadecvat. Când am ajuns din nou la fetiţă, erau cinci medici deasupra ei, făceau resuscitare. Era vânătă.”, spune mama copilului.

”Să vină la spital să lucreze, nu să doarmă”

Părinţii copilului mort sunt revoltaţi. Aceştia acuză personalul că nu le-a ajutat copilul atunci când trebuia şi sunt deranjaţi că asistenta ar fi dormit în timpul programului. ” Eu când le-am cerut ajutorul trebuiau să vină, să fie alături de mine. Dacă veneau când le-am chemat eu poate se mai putea face ceva. Eu cred că dacă lucrezi la spital, ele ar trebui să fie alături de noi nu să doarmă. Să vină la spital să lucreze, nu să doarmă în timpul serviciului.”, spune tânăra din Săveni. Se pare că decesul a fost provocat tot de o infecţie cu un streptococ, acelaşi ca şi în cazul copilului mort în septembrie. Cazul se află în atenţia poliţiei dar şi a unei comisii la nivelul spitalului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Despăgubire uriaşă într-un caz de malpraxis: un spital din România trebuie să plătească o jumătate de milion de euro

Coşmarul unei românce în Spania: „Funcţionarii mă jigneau şi îmi spuneau să plec în ţara mea de rahat şi să iau pensia de acolo“

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite