Botoşani: Sinistraţii vor acoperi pagubele cu împrumuturi
0Majoritatea culturilor şi caselor afectate de grindină nu erau asigurate
Pagubele provocate de potop sunt estimate la zeci de milioane de lei. Vor fi despăgubiţi doar unii agenţi economici.
Bucăţile de gheaţă căzute joi seară, în jurul orei 19.00, erau de dimensiunea oului de gâscă. În mai puţin de 15 minute, acoperişurile de la 1800 de case din 18 localităţi au fost distruse, iar 2600 de hectare de culturi agricole sunt compromise. Aproape 100 de maşini au rămas fără parbrize, iar 20 de şcoli, grădiniţe, sedii de poliţie şi primării sunt afectate. Potopul nu a durat mai mult de 15 minute, dar a măturat totul în cale. Numai în localitatea Viişoara pagubele sunt estimate la 2 milioane de lei după ce grindina a distrus acoperişurile de la 500 de case şi a compromis peste 400 de hectare de culturi agricole. ,,A fost prăpăd. Nu a plouat. Cădeau bucăţi de gheaţă cât oul de gâscă din cer, de nu se mai vedea la un metru în faţă. Pe care i-a prins la câmp i-a nenorocit”, a declarat Daniel Hurmuz, primarul localităţii Viişoara. Niciunul dintre săteni nu are asigurare şi nu va fi despăgubit. ,,Suntem disperaţi. Toată munca de-o vară e la pământ”, a declarat Ionel Danciu, sinistrat. O femeie de 55 de ani a ajuns la spital după ce grindina a lovit-o în cap când se întorcea de la câmp.
„Nu-i putem ajuta”
În aceeaşi situaţie se află alte câteva sute de sinistraţi din 17 localităţi, printre care Păltiniş, Gorbăneşti, Ungureni şi Dângeni, cărora grindina le-a distrus culturile şi casele. „Doar un agent economic are asigurare şi va primi despăgubiri. Peste 200 de săteni nu vor primi niciun sprijin pentru că nu au asigurare. Nici de la primărie nu-i putem ajuta că nu am primit salariile de două luni”, a declarat Stelică Trofin, primarul localităţii Dângeni.
În aşteptarea unui ajutor de la stat, sătenii au început să împrumute bani ca să-şi repare casele. Un bilanţ oficial este aşteptat peste două zile, după evaluarea făcută de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă. Raportul va fi înaintat Guvernului.