Dezbateri despre democraţie la conac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crema culturii româneşti şi-a dat întâlnire la conacul din localitatea Călineşti la o şcoală de vară pentru tineri. Cei interesaţi de viitorul ţării sunt invitaţi la dezbaterile şi seminariile organizate de lectori universitari şi oameni de cultură din ţară.

Conacul Miclescu, situat la 20 de kilometri de Botoşani, în localitatea Călineşti, a fost ridicat în jurul anului 1600 de una dintre cele mai mari familii de boieri care a stăpânit o bună parte din pământurile judeţelor Botoşani şi Suceava. Conacul este o perlă a arhitecturii româneşti şi a fost refăcut în totalitate după modelul celui din 1940 de către arhitectul Şerban Sturdza, văr cu Radu Alexandru Miclescu, moştenitorul proprietăţii.

Cazare gratuită

După trei decenii petrecute în Occident, descendentul boierilor Miclescu şi-a propus să transforme conacul într-un pol al culturii româneşti. Pentru o săptămână, una dintre casele de pe domeniu găzduieşte o şcoală de vară pe tema „Democraţia, între libertate şi responsabilitate“. Studenţi eminenţi din centrele universitare, cu vocaţie de lideri, interesaţi de renaşterea spiritului comunitar, participă la seminarii şi dezbateri.

„Suport toate cheltuielile şi ofer casa de oaspeţi tinerilor care au ceva de spus pentru România. Sunt cazaţi aici, se pot relaxa şi pot avea discuţii cu lectori universitari şi oameni importanţi ai momentului. Vrem să încurajăm tinerii să se exprime şi să se implice în viitorul ţării“, a declarat Radu Alexandru Miclescu, proprietarul conacului. Acţiunea organizată de Fundaţia Creştin-Democrată a început luni, 11 iulie, şi se va încheia duminică.

Pe lista invitaţilor se află fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, Adrian Papahagi, consilier al Ministrului Afacerilor Externe, Radu Carp, directorul general al Institutului Diplomatic Român şi lector la Facultatea de Ştiinţe Politice de la Universitatea Bucureşti, şi Mihail Neamţu de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. „10 tineri au fost atent selectaţi pentru aceste seminarii şi vor participa la cursuri intensive de pregătire intelectuală şi dezvoltare personală. În registru opţional, şcoala de vară va cuprinde şi o serie de filme documentare despre mari politicieni ai istoriei Europei, dar şi eseuri despre viziunea tinerilor asupra unor politici concrete de modernizare a României“, a spus Flavia Dobre, organizator. 

Nu numai tinerii selectaţi pot participa la seminarii. „Sunt aşteptaţi elevi sau studenţi cu viziuni interesante care îşi pot prezenta opinii cu privire la economie, democraţie, religie sau istorie. Şcoala este deschisă oricui. Totul este gratuit“, a încheiat organizatorul. 

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite