Campioana cu 100 de medalii la tenis care a lăsat o viaţă de succes în străinătate pentru a trăi în Bistriţa
0
Sportiva Mihaela Şteff are peste 100 de medalii naţionale şi internaţionale, devenind campioană naţională în Italia şi Germania, dar şi campioană europeană de patru ori. Deşi performanţele îi permiteau să se stabilească şi să antreneze în orice ţară din lume, sportiva a ales sala de tenis de masă unde se antrena, acum mulţi ani, pentru marile competiţii ale lumii. La Bistriţa.
Pe Mihaela Şteff am găsit-o la sala de tenis de masă, savurând o îngheţată, în timp ce îi certa părinteşte pe sportivii care au îndrăznit să întârzie la antrenament. Deşi nu se impune prin fizic, firea sa „băieţoasă”, aşa cum o cataloghează chiar ea, te face să pleci capul şi să-i acorzi respectul cuvenit.
De altfel, printre hobby-urile Mihaelei Şteff se numără fotbalul, pe care l-a practicat cu pasiune în copilărie, dar şi pescuitul. Pasiunile mai puţin obişnuite pentru o femeie i-au şi adus porecla „Mişu”.
Sportiva, acum antrenoare de tenis de masă chiar în sala în care a făcut performanţă şi care a primit numele mentorului său Gheorghe Bozga, s-a născut în 1978 în comuna Bistriţa Bârgăului. Părinţii săi au fost profesori de istorie-geografie şi respectiv istorie şi engleză.
Tatăl său, Ioan Şteff a fost cel care i-a pus paleta de tenis de masă în mână prima oară când încă nici nu se vedea de masă. A învăţat primele noţiuni la o masă veche amplasată pe coridoarele şcolii din Stegea, unde predau părinţii săi.
Acest sport a fost luat în serios atât de către Mihaela, cât şi de către părinţii săi, când familia şi cei 7 copii s-au mutat în municipiul Bistriţa. A ajuns pe mâna antrenorului Gheorghe Bozga în anul 1989, fiind prima fată pe care a acceptat-o regretatul maestru. Asta pentru că antrenorul Gheorghe Bozga le considera pe fete plângăcioase şi prea slabe pentru antrenamentele sale destul de dure.
Mihaela s-a acomodat foarte repede cu stilul autoritar al lui Gheorghe Bozga, ba mai mult, multe dintre metodele pe care acesta le aplica, încearcă să le folosească şi ea acum, după 25 de ani, cu sportivii săi. Sacrificiul superm l-a făcut chiar la 9-10 ani când a ajuns în sala antrenorului, care i-a cerut să-şi tundă podoaba capilară, care o împiedica să se antreneze corespunzător. Nu a stat pe gânduri şi a renunţat fără a clipi la părul care îi trecea de umeri. A terminat Liceul cu Program Sportiv şefă de promoţie, urmând Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport de la Cluj la distanţă, întrucât deplasările în străinătate nu-i permiteau să participe la cursuri.
Până în 2012 când s-a retras şi a devenit antrenoare a ajuns la 110 medalii naţionale şi internaţionale. Este multiplă campioană naţională, cucerind Balcaniada sau Liga Campionilor. A reprezentat România la două ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară, dar şi la alte mari competiţii precum: Cupe Mondiale, Open-uri sau Nancy Evans Cup. De asemenea, a fost de patru ori campioane europeană. La olimpiada din 2000, când avea doar 21 de ani era singura jucătoare europeană calificată în sferturile de finală.
„Puţini ştiu că miliardarul american Bill Gates este un fan al sportului cu mingea de celuloid. Cum a ajuns la Sydney încă de la debutul olimpiadei, magnatul nu putea rata concursul de tenis de masă. În faza superioară a competiţiei, celebrul proprietar al companiei Microsoft, a fost prezent la fiecare meci al Mihaelei. Mă uitam peste umăr şi-l vedeam cum se bucură pentru mingile câştigate de Mihaela,” relata în urmă cu câţiva ani antrenorul Gheorghe Bozga.
A urmat olimpiada din 2004, care i-a adus emoţii abia după ce s-a finalizat, asta pentru că după competiţii şi întoarcerea în ţară, Mihaela trebuia să spună „Da” la starea civilă. S-a căsătorit cu Marius Meruţiu, un inginer electronist.
În 2008 încetează activitatea pentru a deveni mamă, în 2009 născându-se fiul său, Răzvan. Îşi reia activitatea destul de repede, în 2010, la un club italian, la care stă jumătate de an, după care optează pentru un alt club din Polonia unde mai stă un an. Încă de când s-a născut fiul său a început o navetă nebună între România şi Italia şi respectiv între România şi Polonia. Trăia şi se antrena la Bistriţa şi participa la competiţii în ţările unde era angajată. Deşi s-a mai văzut jucând câţiva ani buni s-a retras din nevoia de a se stabili undeva alături de soţul şi copilul său, având în vedere că toată viaţa a fost pe drumuri, dar şi pentru că simţea că nu mai poate să facă performanţă cum făcea odată.
„Fizic eram bine, puteam să joc, dar la un nivel mediu, simţeam că nu voi mai reuşi să ating performanţa la care ajunsesem înainte de naştere. Decât să joc la un nivel mediu, sub cel cu care eram învăţată am spus că mai bine mă retrag,” explică sportiva. Mereu a tras spre Bistriţa, aici şi-a crescut şi copilul acum în vârstă de 4 ani, aşa că alegerea de a se reîntoarce ca antrenoare în micul burg săsesc a venit natural, deşi performanţele şi rezultatele îi permiteau să se stabilească în orice ţară din lume.
Nu a contat nici remuneraţia şi nici condiţiile sălii ”Gheorghe Bozga”, care la acest moment este cea mai bună din ţară, atât din punct de vedere al spaţiului, cât şi a dotărilor. „Întotdeauna am tras către casă şi asta pentru că toată viaţa mea am fost departe de locurile natale,” precizează Mihaela.
Deşi nu mai joacă a dorit să rămână în această lume ca antrenoare, să-i înveţe pe alţii ce ştie, pentru că susţine că tenisul de masă este de departe ceea ce ştie ea să facă mai bine. Din luna martie a revenit în sala unde în urmă cu ani buni se antrena să cucerească cele mai importante competiţii ale lumii. În jur de 30 de copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, îi trec prin mână zilnic.
Nu are decât câteva luni în sala de tenis de masă, dar nu concepe ca sportivii antrenaţi de ea să vină fără medalii de la Campionatele Europene din luna iulie şi asta pentru că e conştientă de faptul că deşi românii stau slab la finanţarea tuturor sporturilor, la pregătire dau lecţii multora.
Antrenamentele sunt istovitoare, iar disciplina din sală este evidentă. Spune că fără disciplină nu poţi să faci performanţă. Este conştientă şi de faptul că tehnologia din ultimii ani „ajută” la distragerea atenţiei, mai ales în rândul adolescenţilor. Din acest motiv este mereu cu ochii pe sportivii săi, pe care îi împinge de la spate de fiecare dată când este nevoie pentru a nu lăsa ştacheta şi a se îndepărta de performanţă.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
