Prietenii lui Dinu Damaschin au făcut chetă pentru înmormântare
0Peste 10 mii de lei au costat pregătirile pentru înmormântarea lui Dinu Damaschin. O parte din bani a venit de la prietenii din Bacău, care au vrut să fie solidari cu familia îndurerată. Sicriul, depus la Cimitirul Central, este plin cu trandafiri roşii şi albi, iar în jurul lui stau coroane de flori şi lumânări aprinse.
Astăzi, de la ora 12, va avea loc înmormântarea, iar slujba va fi oficiată de preotul Ioan Popică, de la Biserica „Buna Vestire". „Au venit mai mulţi cunoscuţi de-ai fratelui meu. Chiar dacă mama i-a refuzat, ei au pus bani, mână de la mână, pentru a ne ajuta la înmormântare. Până acum s-au cheltuit peste o sută de milioane", a zis fratele defunctului, Nicu Damaschin. La ultima slujbă, care a fost oficiată ieri, de la ora 15.00, au venit rude şi prieteni. Nu au lipsit nici avocatul Petre Ivaşcu. „Aici în ţară, nimeni nu-i va face dreptate. Doar CEDO mai poate ajuta", a spus la căpătâiul mortului, avocatul Petre Ivaşcu, care a renunţat la a-l mai reprezenta în instanţă de la începutul lui februarie.
De ce a murit Dinu Damaschin? Nimeni nu își asuma răspunderea în cazul morții sale
„Vreau să devină publice dosarele lui Dinu"
Fratele lui Dinu Damaschin vrea ca toate informaţiile din dosarul în care Dinu Damaschin este acuzat de proxenetism să devină publice. Mai mult, el vrea să fie găsiți vinovații, care au ascuns starea reală de sănătate a acestuia. „Atât mai vreau, să se facă lumină şi dosarele, atât cel penal, cât şi cel medical, să devină publice", a spus Nicu Damaschin.