Modernizarea Bacăului, blocată de contestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii din marile oraşe ale judeţului au depus în ultimii doi ani 14 proiecte prin care solicită o finanţare de 21,6 milioane de euro. Majoritatea investiţiilor sunt atacate de firmele nemulţumite de licitaţii şi nu pot fi aprobate. Până acum au fost aprobate doar patru proiecte, în valoare de 5 milioane de euro, toate în municipiul Moineşti.

Absorbţia fondurilor europene pentru dezvoltarea oraşelor şi a regiunii este în impas în judeţul Bacău. Acolo unde au fost atraşi banii, finanţarea şi execuţia lucrărilor este blocată de contestaţii şi de perioada lungă de soluţionare a acestora.

Pe de altă parte, procedurile complexe de verificare şi avizare a proiectelor, impuse prin legislaţia europeană, întârzie şi fondurile destinate dezvoltării oraşelor, a polilor urbani. „Sunt două contestaţii care blochează demararea lucrărilor pentru realizarea sistemului integrat al deşeurilor solide în judeţul Bacău. Este vorba de investiţii de milioane de euro, care întârzie din cauza procedurilor“, a spus Dragoş Benea (foto jos), preşedintele Consiliului Judeţean Bacău.

Licitaţia pentru construcţia staţiei de sortare şi compostare din Oneşti, finanţată cu 10,1 milioane de euro (bani europeni aprobaţi prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu), a început în iunie, dar s-a blocat din cauza unei contestaţii depuse de societatea Incopro Design Bucureşti. „Abia pe 9 august a fost primită decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor (CNSC), prin care contestaţia a fost considerată tardivă“, a mai spus Benea. Şi construcţia celulei a doua a depozitului ecologic din municipiul Bacău a fost blocată de o contestaţie. Firma Alpine BauGmbH din Austria s-a declarat nemulţumită de documentaţia de atribuire, pe care a atacat-o la CNSC, care are termen până la jumătatea lunii septembrie să răspundă.

Deşi Axa 1.1 a Programului Operaţional Regional (POR), a fost lansată la sfârşitul lui 2008, abia recent au fost semnate primele contracte, toate, pentru oraşul Moineşti. Aici vor veni aproape 5 milioane de euro, pentru modernizarea unor zone ale oraşului şi montarea unor sisteme video în locurile cu potenţial infracţional.

„Documentaţiile au fost depuse pe 31 martie 2009, iar ultimele semnături pe contracte au fost puse abia acum pe 2 august. Din păcate, procedurile sunt greoaie, iar birocraţia asta ne omoară. Am făcut multe drumuri pentru a ajunge la acest rezultat“, a spus Viorel Ilie, primarul din Moineşti. Şi oraşele Bacău, Oneşti şi Buhuşi aşteaptă să le fie semnate contractele la Ministerul Dezvoltării pentru finanţarea europeană. Edilii din Bacău au depus două proiecte de finanţare, din care cel mai important este „Modernizarea Calea Moineşti“, în valoare de 7,19 milioane de euro. Câte patru proiecte, în valoare totală de peste 3 milioane de euro, au fost depuse şi de autorităţile din Oneşti şi Moineşti.

Primarul din Oneşti aşteaptă răbdător

„În 2-3 săptămâni vom semna primele contracte. E normal să dureze, deoarece sunt multe condiţii de îndeplinit“, a spus Ionel Turcea, primarul din Buhuşi. Şi edilul Emil Lemnaru din Oneşti crede că acordul final pentru finanţare va veni curând. „Ştiu de la ADR Nord-Est că proiectele sunt în faza finală de avizare la Ministerul Dezvoltării şi că în maxim două luni ele vor fi aprobate“, a spus Emil Lemnaru.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite