Daruri cu recomandată pentru copiii sărmani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micuţii din comuna Stănişeşti au fost foarte emoţionaţi la apariţia Moşului
Micuţii din comuna Stănişeşti au fost foarte emoţionaţi la apariţia Moşului

Aproape 1.500 de oameni din Bacău şi alte cinci judeţe „s-au îmbrăcat“ în Moş Crăciun pentru micuţii defavorizaţi. Aceştia au donat bani pentru ca Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău să poată onora cele peste 1.200 de scrisori în care copiii săraci din judeţ au cerut diverse cadouri. 

Peste 1.200 de copii din municipiul Bacău şi din alte şapte comune din judeţ l-au primit în această săptămână pe Moş Crăciun în casele lor. Fundaţia de Sprijin Comunitar (FSC) a hotărât să se implice şi în acest an în campania „Fii şi tu Moş Crăciun“ şi a mobilizat peste 1.500 de persoane din cinci judeţe ale ţării să-i ajute pe copiii cu posibilităţi materiale reduse.

Jucării şi dulciuri din contribuţia băcăuanilor

„Fiecare copil ne-a trimis nouă câte o scrisoare, în care spunea ce doreşte anul acesta de la Moş Crăciun. Noi am împărţit scrisorile la băcăuani şi aceştia s-au arătat dispuşi să le îndeplinească micuţilor dorinţele“, a declarat Ionuţ Chiriţă, purtătorul de cuvânt al FSC.

Ionuţ şi Gabriel Bicu sunt doi fraţi de 9, respectiv 7 ani, din comuna Stănişeşti. Pentru cei doi, Moş Crăciun înseamnă şansa de a mânca o portocală sau de a se juca cu o maşinuţă. Gabriel suferă de deficit de auz şi de grave probleme de vedere. Fratele său, Ionuţ, s-a născut cu malformaţii congenitale, care au necesitat intervenţii chirurgicale aproape în fiecare an. Părinţii celor doi au fost să muncească pe rând în Italia pentru a le asigura micuţilor tratamentele de care au nevoie. Banii nu le-au ajuns ca să acopere şi cadoul de Crăciun.

Cinci judeţe şi-au dat mâna pentru Bacău

Amândoi copii i-au scris Moşului în speranţa că Sărbătorile din acest an le vor aduce în dar cadourile mult visate.

„Îl rog pe Moşu să-mi aducă o geacă, ghete, o pereche de blugi, o maşinuţă cu telecomandă, dulciuri şi un căluţ de pluş. Am fost cuminte şi cred că va trece anul acesta pe la mine“, sunt cuvintele pe care Gabriel Bicu i le-a adresat Moşului. În aceeaşi situaţie cu Gabriel sunt şi alţi copii din Bacău. Pentru aceştia, timp de cinci zile, voluntarii FSC Bacău au împărţit cadourile pe care băcăuanii, dar şi locuitori din Bucureşti, Braşov, Ploieşti şi Târgovişte le-au dăruit copiilor prin campania iniţiată de FSC.

„Am strâns cadouri în valoare de peste 30.000 de euro. Începând de marţi, am mers la copii şi le-am dăruit ceea ce ei au solicitat în scrisori“, ne-a mai spus Ionuţ Chiriţă.

Cadourile au salvat bugetul primăriilor
Primarul din comuna Stănişeşti l-a primit pe Moş Crăciun cu aceeaşi bucurie pe care au arătat-o şi cei 600 de copii care au beneficiat de cadouri. Cu un buget de numai 3.000 de lei pentru învăţământ, copiii din Stănişeşti riscau ca şi în acest an să nu primească mare lucru de la Moş Crăciun. Cadourile primite de copii depăşesc valoarea totală de 14.000 de euro.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite