Accident pe DN 2, soldat cu şase victime
0Şase persoane au ajuns la spital, după ce un microbuz, care circula pe DN 2, s-a răsturnat şi a intrat vineri dimineaţa într-un cap de pod. Două dintre victime au fost grav rănite şi transportate la spital.
Accidentul s-a produs pe DN 2, pe raza judeţului Bacău. Microbuzul transporta mai mulţi muncitori. La un moment dat, şoferul autovehiculului a intrat într-un cap de pod.
La faţa locului au sosit cinci echipaje ale Ambulanţei Bacău şi unul SMURD.
Toate cele şase victime au fost transportate la spital, două dintre ele aflându-se în stare gravă. Acestea au membrele fracturate şi prezintă politraumatisme în zona toracică şi cranio-cerebrală.
Potrivit directorului medical al Ambulanţei Bacău, dr. Adrian Colibaba, toate victimele erau conştiente în momentul în care au fost transportate la spital.