Temperaturile mici au îngheţat şi spart robinetele de apă. Măsuri care trebuie luate pentru a evita astfel de situaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frigul din ultimele zile le-a cauzat mari probleme unora dintre arădeni, care au rămas fără apă la robinet. Contoarele de la racorduri au îngheţat. Reprezentanţii Companiei au declarat că doar într-o săptămână au avut aproximativ 650 de intervenţii de acest fel.

Echipele au mers la peste 500 de adrese din judeţ pentru a schimba contoarele îngheţate şi la aproape 150 de adrese din municipiu. Multe dintre apometre efectiv s-au spart din cauza temperaturilor mici, fiind necesară înlocuirea lor.

„În municipiul Arad au fost înregistrate din cauza gerului şi 3 avarii la reţelele de alimentare cu apă potabilă, care au fost remediate fără ca furnizarea apei să fie întreruptă. Cele mai multe solicitări referitoare la contoare îngheţate s-au înregistrat duminică, sâmbătă şi luni - 101 solicitări. De asemenea, echipele de intervenţie ale Companiei de Apă Arad au înregistrat şi 40 de solicitări referitoare la reţele de apă interioare îngheţate, însă, în aceste cazuri, obligaţia remedierii avariei revine proprietarilor”, spun reprezentanţii Companiei de Apă Arad.


Eventualele probleme apărute la serviciul de alimentare cu apă şi canalizare pot fi semnalate la dispeceratul apă  din cadrul S.C. Compania de Apă Arad S.A. la numărul de telefon 0257/234883 sau la dispeceratul canal la numărul de telefon 0257/281373. 

Compania de Apă recomandă în continuare abonaţilor să ia măsuri pentru protejarea contoarelor de apă, prin învelirea acestora cu materiale termoizolante sau materiale textile. De asemenea, şi căminul de apometru trebuie protejat, deoarece îngheţul apei din reţelele de distribuţie apare prima oară în căminul de apometru, după care se propagă către branşament şi reţeaua interioară. Abonaţii trebuie să se asigure că acesta are capacul închis şi nu se infiltrează apa. În cazul în care apometrul îngheaţă, nu trebuie folosită apă fierbinte sau flacără deschisă pentru dezgheţarea aparatului.

Vă mai recomandăm: Ninsorile şi frigul provoacă decese şi haos în Europa

Viscolul a lovit din nou judeţul Galaţi. Un drum naţional şi cinci drumuri judeţene sunt blocate de nămeţi

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite