VIDEO Ştefan Augustin Doinaş, personalitate de seamă a literaturii române. El a fost căsătorit cu Irinel Liciu, primă balerină la Operă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Augustin Doinaş FOTO arhivă
Ştefan Augustin Doinaş FOTO arhivă

Ştefan Augustin Doinaş este o personalitate reprezentativă a literaturii  române, care s-a evidenţiat pe ţărâmul poeziei în calitate de cel mai de seamă exponent al genului baladesc de la jumătatea secolului  XX.  Poet, eseist, traducător, deţinut politic, academician, şi politician român.

Arădeanul Ştefan Augustin Doinaş şi-a dedicat întreaga sa viaţă găsirii formei perfecte spre a exprima sentimentul poetic, acel „încă-ne-rostit” născut „dintr-o lipsă  în gură, dintr-o şovăitoare pipăire verbală a lucrurilor”, aşa cum chiar el definea esenţa acestei stări. Caracterizat de critici drept un „poet-cărturar”, posesor al unui „spirit aristocratic” autorul „Mistreţului cu colţi de argint” a traversat destule avataruri ale epocii comuniste rămânând egal cu sine însuşi.

Aşa este descris Ştefan Augustin Doinaş, în cartea intitulată: Oameni de seamă ai Aradului, semnată de Dan Roman. Ştefan Augustin Doinaş  născut  Ştefan Popa, la data de 26 aprilie 1922, în localitatea Caporal Alexa din judeţul Arad a fost un poet, eseist, traducător, deţinut politic, academician, şi politician român. De asemenea,  în legislatura 1992-1996 a fost senator ales în municipiul Bucureşti pe listele Partidului Alianţa Civică.

Acesta a urmat şcoala primară în satul natal iar apoi a urmat studiile la Liceul „Moise Nicoară” la Arad. În toamna anului 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu, unde se refugiase universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicţie maghiară, şi se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează şi cursurile de la Litere şi Filosofie. În anul 1944 se şi transferă la această facultate, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, la istoria culturii, pe Liviu Rusu, la estetică, pe D.D. Roşca, la istoria filosofiei şi la filosofia generală.

În 1948 acesta absolvă facultatea şi se întoarce ca profesor în satul său natal. A început să predea apoi româna la Hălmagiu, apoi la Gurahonţ. El a fost profesor timp de şapte ani. În anul 1955 renunţă la învăţământ şi se stabileşte la Bucureşti. Acesta trăieşte din stilizări şi reuşeşte să publice şi câte ceva din textele proprii, iar la 1 ianuarie 1956 se angajează ca redactor la revista Teatru. El a fost aresta pe data de 3 februarie 1957 şi condamnat la un an de închisoare „pentru omisiune de denunţ".

La data de 5 februarie 1958 este eliberat, iar la 8 aprilie 1958 se căsătoreşte cu Irinel Liciu, primă balerină la Operă. Până în 1963 i se interzice să reintre în viaţa literară. Apoi, George Ivaşcu îl angajează la revista Lumea.

Din 1969 începe să lucreze în redacţia revistei Secolul XX (al cărei redactor-şef va deveni în 1992). A fost, în ultimul deceniu al vieţii, directorul revistei Secolul XX, apoi preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume, care s-a transformat în Secolul 21. A publicat numeroase cărţi - de poezie, de critică literară - şi a tradus din mari scriitori ai lumii, remarcându-se printr-o înaltă ţinută intelectuală şi printr-o atitudine demnă în raport cu autorităţile.

Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale şi literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992. În apropierea vârstei de 80 de ani, în 2000, debutează ca prozator, cu volumul T de la Trezor.

Căsătoria poetului cu şi balerina Irinel Liciu a fost până la moarte. Când el a murit, la 25 mai 2002, ea a mers acasă şi s-a sinucis. Avea 74 de ani şi ar mai fi trăit, probabil, câţiva ani. Dar n-a mai găsit niciun motiv să o facă. La ce bun? Doinaş a murit la 80 de ani şi o lună. A murit la Spitalul Fundeni, din Bucureşti, într-o seară de vineri spre sâmbătă. 25 mai 2002 .

A făcut infarct la finalul unei operaţii. Avea cancer şi l-ar mai fi dus pe picioare dacă inima nu i-ar fi cedat. Soţia sa, Irinel Liciu, a fost chemată la spital de medicul Irinel Popescu, cel care-l operase pe poet. A ajuns la Fundeni şi l-a văzut pe Doinaş mort. S-a întors acasă, s-a îmbrăcat frumos, şi-a corectat cu fard imperfecţiunile bătrâneţii, de parcă urma să iasă la cină pe Victoriei. S-a aşezat la biroul lui Doinaş, în bibliotecă, a scris câteva cuvinte pe o foaie de hârtie.

Ea era vedeta Bucureştiului, balerină la Operă, cu studii de balet făcute la Moscova şi Leningrad, curtată de Bodnăraş şi Maurer, prietenă cu Tanţi şi Lica Gheorghiu, fiicele lui Gheorghe Gheorghiu Dej. El stătea în gazdă la un balerin, aşa a întâlnit-o. Pe urmă a privit-o îndelung pe scena Operei şi a făcut o obsesie pentru ea. Se întâmplă rar, dar uneori se întâmplă: obsesia a devenit reciprocă. Femeia fatală a Bucureştiului, Irinel Liciu, la braţul unui poet care trăia din leafa de ziarist la o revistă culturală. Şi n-a fost numai atât.

La începutul anului 1957, Doinaş era condamnat la puşcărie politică. Motivul: a omis să denunţe un coleg de la revista „Teatru“, care vorbea despre extinderea revoluţiei maghiare şi în România. A fost eliberat în februarie 1958 şi pe la colţuri se vorbea că eliberarea sa, după numai un an, nu e străină de Irinel Liciu. Balerina s-ar fi folosit de prietenia cu fiicele lui Gheorghiu Dej pentru a-l smulge pe Doinaş din temniţă. Poate că a fost şi asta, poate că a fost şi angajamentul de colaborare cu Securitatea pe care poetul l-a semnat în închisoare.

L-a semnat, l-a denunţat pe Ion Caraion, Ion Caraion l-a denunţat pe Marin Preda, piesele de domino s-au tot prăbuşit unele peste altele. "Domnul Irinel" Dar viaţa lui Doinaş a continuat într-un apartament în Piaţa Unirii, în centrul Bucureştiului, bucurându-se de toate avantajele unui reeducat căsătorit cu o femeie frumoasă şi celebră.

Povestea Doinaş într-un interviu, la TVR: „Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel»“. Irinel Liciu era în culmea gloriei. Primise în 1958 titlul de Artistă Emerită de la Gheorghe Gheorgiu Dej.

Irinel Liciu, una dintre cele mai mari balerine ale României, şi Ştefan Augustin Doinaş, un poet propus pentru premiul Nobel Irinel Liciu avea un profil filipinez, o exotică şi neverosimilă feminitate, un fel de-a fi curajos, drept şi stenic, o voiciune de neocolit în preajma goethianului dunărean care era Doinaş. Emil Hurezeanu Irinel Liciu - Gabriel Popescu era însă un cuplu mai celebru decât Irinel Liciu – Ştefan Augustin Doinaş.

Vă mai recomandăm: VIDEO 11 ani de la cea mai frumoasă tragedie din cultura română. Moartea poetului Ştefan Augustin Doinaş şi sinuciderea balerinei Irinel Liciu

Ioan Slavici medita băiatul grofiţei Konigsegg pentru a se suţine financiar

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite