Produsele de post golesc buzunarele arădenilor. Legumele şi fructele sunt cele mai scumpe
0Creştinii spun că mâncarea de post este, pe zi ce trece, tot mai scumpă. Fructele, legumele, soia, pateul vegetal, margarina şi măslinele sunt principalele alimente care se consumă în perioada postului.
Arădenii care ani de zile au ţinut post spun că niciodată masa fără carne, brănzeturi şi ouă nu a costat atât. Acum ei merg zilnic la piaţă să prindă oferte, deoarece altfel nu îşi permit să mănânce numai produse de post.
„Dacă vrei să mănânci bine şi în zilele de post trebuie să te ţină buzunarul. Trei mese pe zi te costă peste 30 de lei, dacă includem şi fructele. Spunem că în perioada postului mâncăm sănătos, dar nu este aşa. Fructele ce le găsim sunt pline de chimicale”, a spus Crina Truf, economist.
Vânzări scăzute
Nici vânzările nu mai sunt la fel de mari ca şi în alţi ani. Cei care vând dovlecei, varză, ceapă şi legume spun că oamenii întreabă cât costă şi trec mai departe. „Spanacul este la 7 lei, ceapa la 2 lei, varza la 3 lei. Mai negociem preţurile mai ales acum că suntem şi în post şi ar trebui să se consume mai multe legume. Cei care ţin post mănâncă numai cartofi şi margarină”, a spus Niculina Măcinic. Ofertele la magazine sunt destul de diversificate. Cei care doresc să mănânce, dimineaţa, margarină, ardei gras şi pateu vegetal trebuie să scoată din buzunar 4 lei. Pentru celelalte mese se pot cumpăra alimente de post cum sunt cele din soia, la preţul de 2 lei, caşcavalul vegetal, la 15 lei kilogramul, zacuscă la 4,5 lei, pastele făinoase fără ou, la 3 lei, măslinele la 20 de lei kilogramul.