Demisie cu cântec la Filarmonică. Rodica Tălmaciu a renunţat la postul de manager.
0Rodica Tălmaciu a renunţat la postul de manager al Filarmonicii din Arad. Astăzi, ea ar fi trebuit să-şi susţină examenul de evaluare. Conflictul dintre sindicalişti şi direcţiune a împărţit angajaţii în două tabere şi a dus la un protest cu banderole albe.
Şefa filarmoniştilor arădeni a demisionat după ce a fost acuzată de proprii angajaţi că nu ar manageria instituţia cum trebuie.
La rândul ei, Rodica Tălmaciu a spus că de vină au fost lipsa finanţelor şi conflictele sindicale. „Consider că activitatea mea de până acum nu mai poate fi continuată în lipsa din ce în ce mai accentuată a resurselor materiale, financiare şi umane. M-am confruntat în interiorul instituţiei cu situaţii conflictuale de natură sindicală fără precedent”, a spus Rodica Tălmaciu.
Cine e de vină
După ce conflictul iscat în interiorul instituţiei a împărţit în două tabere angajaţii, o parte a membrilor orchestrei au urcat pe scenă purtând banderole albe, despre care liderul sindicatului Filarmonicii, Mihai Dogaru, a informat că reprezintă forma de protest a angajaţilor.
„Din respect pentru publicul nostru şi încercând să nu prejudiciem fluenţa şi calitatea concertelor, am ales acest mod simbolic de a ne manifesta nemulţumirea faţă de calitatea actului managerial al doamnei Rodica Tălmaciu”, a spus Mihai Dogaru.