Poetul arădean Petre Don şi-a lansat volumul „Pur şi simplu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lansare carte Petre Don
Lansare carte Petre Don

Poetul şi ziaristul Petre Don şi-a lansat astăzi o nouă carte. Este vorba despre volumul de poezii, „Pur şi simplu”, apărut la Editura Mirador. Evenimentul literar a avut loc la Galeria Naţională de Artă Delta.

Alături de Petre Don s-au aflat atât prieteni noi, cât şi vechi, dar şi familia şi colegii. Toţi au ţinut să îl felicite. În timpul cât a avut loc sesiunea de autografe, cantautorii Daniel Julean şi Dan Miron au susţinut un scurt recital.

Click pe poză pentru GALERIE FOTO!

Lansare carte Petre Don Lansare carte Petre Don Lansare carte Petre Don

Au vorbit despre volumul „Pur şi simplu” şi despre poetul Petre Don, Vasile Dan, preşedintele filialei Arad a Uniunii Scriitorilor, criticul literar şi scriitorul Gheorghe Mocuta, Ioan Matiuţ, în dubla sa calitate de poet şi editor, artistul Ioan Kett Groza, autorul ilustratiilor grafice şi nu în ultimul rând, Doru Sinaci, cel care a sugerat poetului publicarea poeziilor în volum.

La final actriţa Dorina Darie a citit câteva poezii. Volumul „Pur şi simplu” cuprinde în jur de 50 de poezii, unele dedicate unor persoane cunoscute din Arad, dar şi unor apropiaţi ai autorului: „Papa Didi”, „Sandra”, „Caier de vaier”, doctorilor Liana şi Codin Olariu etc. Petre Don a dedicat o poezie memoriei regretatului Mihai Popovici, dar si lui Livius Gornic.

Volumul „Pur si simplu” a apărut cu sprijinul Centrului Cultural Judetean Arad. Recomandarea de pe coperta a IV-a a cărtii îi aparţine lui Nicolae Bercea. Autorul, Petre Don s-a născut la Curtici în 1951. În prezent este corector şi editorialist al cotidianului Glasul Aradului.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite